Două treimi dintre germani, dezamăgiţi de campania electorală – sondaj

Două treimi dintre germani se declară dezamăgiţi de campania electorală pentru alegerile legislative de la 22 septembrie, potrivit unui sondaj publicat miercuri, relatează AFP.
Economica.net - mie, 18 sept. 2013, 09:23
Două treimi dintre germani, dezamăgiţi de campania electorală - sondaj

În această anchetă, realizată de Institutul Forsa, 67% dintre alegăorii germani afirmă că sunt dezamăgiţi, iar 47% consideră campania „puţin interesantă”. Alţi 20% o califică „deloc interesantă”.

Numai 3% cred campania „foarte interesantă”, iar 25% „interesantă”, potrivit acestui sondaj efectuat în perioada 11-12 septembrie pe un eşantion de 1.000 de persoane.

Germanii au păreri mai împărţite asupra problemei temelor abordate în campanie de către diferitele partide. Aproximativ 48% apreciază că formaţiunile şi-au exprimat opinia cu privire la subiectele de interes, în timp ce 46% estimează că partidele au ocolit preocupările cetăţenilor.

În toate sondajele de opinie, conservatorii se clasează pe primul loc, depăşiţi de popularitatea lui Merkel, urmaţi la distanţă de principalul partid de opoziţie, social-democraţii, care au făcut campanie pentru mai multă justiţie socială în ţară.

Principala necunoscută a scrutinului este cu cine va guverna Merkel, partenerii săi liberali confruntându-se cu dificultăţi. Ea ar putea să fie nevoită ca, până la urmă, să formeze o mare coaliţie cu social-democraţii

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...