Guvernul a decis introducerea contribuţiei de asigurări de sănătate pentru venituri din chirii

Persoanele care obţin venituri din chirii vor plăti contribuţii de asigurări de sănătate, în limita a cinci salarii brute, respectiv cel mult 611 lei pe lună în acest an, ordonanţa de urgenţă elaborată în acest sens de Ministerul Finanţelor după negocierile cu FMI fiind aprobată de Guvern.
Economica.net - mie, 18 sept. 2013, 14:26
Guvernul a decis introducerea contribuţiei de asigurări de sănătate pentru venituri din chirii

Baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări de sănătate aferente acestor venituri se stabileşte la fel ca în cazul contribuţiilor pentru pensie (CAS), limitată la cinci salarii brute, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Pentru acest an, salariul mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.223 lei, iar prin aplicarea cotei de 5,5% reprezentând contribuţiile de sănătate rezultă o sumă maximă de 611 lei pe lună la nivelul a cinci salarii.

În actul normativ se spune că neadoptarea măsurii de cuprindere în baza de calcul a contribuţiei de sănătate a veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor ar conduce la reducerea finanţării sistemului public de sănătate şi la nerespectarea angajamentelor asumate cu organismele internaţionale.

Premierul Victor Ponta a declarat la mijlocul lunii august că singurele creşteri de taxe convenite cu FMI şi CE în cadrul noului acord sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine, şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la venituri obţinute din chirii de persoane fizice.

Anterior, preşedintele Traian Băsescu a criticat intenţia Guvernului de a creşte unele taxe sau de a impune noi taxe, cum ar fi în cazul chiriilor, în timp ce fondurile europene nu sunt utilizate, şeful statului arătând că majorarea taxelor în perioadă de criză înseamnă să tragi o frână.

Şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a criticat majorarea impozitelor pe veniturile din chirii, în contextul reducerii TVA la pâine, el declarând pentru MEDIAFAX că reducerea taxei nu va duce la reducerea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi motorina (analiză AEI)
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi ...
Preţurile la carburanţi au fost caracterizate, în primele patru luni din 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, de o creştere semnificativă, mai accentuată în cazul motorinei, însă......
Republica Moldova – Noul Guvern ar putea fi anunţat vineri
Republica Moldova – Noul Guvern ar putea fi anunţat vineri
Premierul desemnat al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a anunţat că a încheiat consultările cu miniştrii interimari ...
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul al doilea din 2026
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul ...
Creşterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, în pofida exporturilor puternice, susţinute de boom-ul ...
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,7% în luna mai faţă de aprilie, până la valoarea de 5.684 de lei, în ...