Volumul comerțului bilateral cu Ucraina s-a majorat la 1,5 mld. USD în primele şapte luni din 2022

Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) notează că tendinţa de majorare a schimburilor comerciale dintre Ucraina și România a continuat în primele şapte luni ale anului 2022, volumul total al comerţului bilateral atingând, la 31 iulie, valoarea de 1,5 miliarde dolari, în creştere cu 30,5% faţă de perioada similară a anului trecut.
Ion Dobreanu - lun, 24 oct. 2022, 16:23
Volumul comerțului bilateral cu Ucraina s-a majorat la 1,5 mld. USD în primele şapte luni din 2022

Exportul românesc s-a cifrat la 600 milioane de dolari (+33,6%), iar importul din Ucraina 900 milioane de dolari (+28,6%).

„Ucraina este un important partener comercial şi economic al ţării noastre, cu un potenţial deosebit de cooperare economică, existând o importantă tradiţie în relaţiile cu România”, menţionează CCIB.

În anul 2021, schimburile comerciale bilaterale au înregistrat un volum record de 2,4 miliarde dolari, în creştere cu 40,5% faţă de anul anterior, datorită importului din Ucraina în valoare de 1,6 miliarde dolari (+50%), volum record, în timp ce exportul a fost de numai 800 milioane dolari (+25,5% faţă de anul 2020).

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa, s-a întâlnit, la sediul organizaţiei, cu delegaţia „Ukrainean Danube Shipping Company” din Izmail, condusă de Dmytro Moskalenko, director general, cu participarea diplomaţilor din Secţia economică şi comercială a Ambasadei Ucrainei în România, Anna Honcharova, secretar I şi Oleg Balika, secretar II.

Preşedintele CCIB a vorbit despre activitatea Camerei bucureştene, prezentând gama largă de servicii oferite companiilor, inclusiv celor străine, precum şi strategia de relaţii externe.

Totodată, a subliniat acţiunile de solidaritate ale CCIB, alături de instituţiile statului român, ale organizaţiilor neguvernamentale, precum şi ale populaţiei ţării noastre cu poporul ucrainean în aceste momente dificile, se arată în comunicat.

La rândul său, Dmytro Moskalenko a făcut o prezentare succintă a companiei pe care o conduce cu menţionarea potenţialului tehnic şi dorinţei de cooperare cu firme româneşti în scopul promovării transportului pe apă, ca cel mai eficient din punct de vedere economic.

În partea a doua a întâlnirii s-a efectuat un schimb de informaţii tehnico-economice privind oportunitatea colaborării cu compania ucraineană prin folosirea Portului comercial Sulina, Iuliu Stocklosa fiind preşedintele Consiliului de Administraţie, ca punct de transbordare a mărfurilor, în special cereale şi ulei alimentar din Ucraina din barje fluviale în nave maritime, precum şi produse petroliere necesare economiei ucrainiene din nave maritime în barje.

Totodată, s-a convenit continuarea dialogului atât la nivelul conducerilor, cât şi al specialiştilor celor două companii.

„Ucraina este un important partener comercial şi economic al ţării noastre, cu un potenţial deosebit de cooperare economică, existând o importantă tradiţie în relaţiile cu România. În anul 2021, schimburile comerciale bilaterale au înregistrat un volum record de 2,4 miliarde dolari, în creştere cu 40,5% faţă de anul anterior, datorită importului din Ucraina în valoare de 1,6 miliarde dolari (+50%), volum record, în timp ce exportul a fost de numai 0,8 miliarde dolari (+25,5%% faţă de anul 2020)”, susțin reprezentanții CCIB.

Te-ar mai putea interesa și
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și eficiență operațională pentru afaceri, a înregistrat în primul......
Uniunea Europeană face primii pași pentru impunerea de sancțiuni împotriva entităților care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană face primii pași pentru impunerea de sancțiuni împotriva entităților care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană a deschis calea vineri pentru instituirea de sancţiuni împotriva "persoanelor" şi "entităţilor" din ...
Washingtonul anunță că are un plan B pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Washingtonul anunță că are un plan B pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat vineri că Washingtonul examinează un aşa-numit "plan B", un plan militar, ...
Ministerul Energiei a plătit 62 de milioane de euro din PNRR de la începutul lui 2026
Ministerul Energiei a plătit 62 de milioane de euro din PNRR de la începutul lui 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 62 de milioane de euro din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ...