Proiectul privind bursele de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar, adoptat de senat

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect legislativ ce vizează acordarea burselor de studiu şi a celor de ajutor social elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi celor din învăţământul particular autorizat/acreditat.
AGERPRES - lun, 24 oct. 2022, 18:37
Proiectul privind bursele de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar, adoptat de senat

Proiectul pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1 din 5 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare a fost adoptat cu un amendament care prevede că elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat şi cei de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditate, care sunt şcolarizaţi fără taxe, beneficiază lunar de burse de ajutor social.

„Prin modificarea articolului 82, alin. (1) ne propunem să asigurăm egalitate de şanse pentru toţi elevii din România, indiferent de forma de învăţământ pentru care au optat, elevi care sunt în aceeaşi nevoie socială. Considerăm că tinerii noştri, elevii care sunt parte în procesul educaţiei instituţionalizate, trebuie susţinuţi în aşa fel încât fiecare persoană să poată să-şi atingă potenţialul maxim dat de calităţile şi abilităţile personale. Pe cale de consecinţă, această completare o considerăm imperios necesară”, se arată în expunerea de motive.

În proiect se mai precizează că art. 82 alin. (1), care face parte din corpul Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, prevede că doar elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de aceste burse de studiu şi de burse de ajutor social.

„Au fost excluşi de la acest beneficiu legal şi social toţi elevii care urmează cursurile cu frecvenţă din unităţile şcolare particulare autorizate/acreditate. La momentul respectiv, legiuitorul a considerat că aceşti elevi au resursele materiale necesare, că nu există nevoia socială de a li se aloca venituri sub forma burselor sociale şi burselor de studiu, deoarece s-au înscris în unităţi şcolare particulare unde plătesc taxe către aceste unităţi, deci s-a presupus că au resurse patrimoniale, aşadar nu ar fi justificat să beneficieze de aceste burse care au drept fundament (printre altele) nevoia materială!”, potrivit expunerii de motive.

Iniţiativa legislativă a fost trimisă spre dezbatere şi vot Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine
Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine
Grupului elvețian Puratos, unul dintre liderii mondiali în furnizarea de ingrediente și soluții pentru industria de panificație, patiserie și ciocolaterie, cu afaceri estimate la 55 de milioane......
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Un nou concept de locuire ar putea prinde avânt în România și ar putea deveni unul dintre cele mai reprezentative, este ...
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, ...
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...