Petrochimia cere statului o companie naţională care să stocheze rezervele strategice de ţiţei

Companiile petrochimice au solicitat ministrului Economiei, Varujan Vosganian, care încearcă să elaboreze o strategie de competitivitate a României, să înfiinţeze o societate naţională care să stocheze rezervele strategice de ţiţei, activitatea revenind în prezent mai multor operatori privaţi.
Economica.net - mie, 18 sept. 2013, 20:40
Petrochimia cere statului o companie naţională care să stocheze rezervele strategice de ţiţei

„Crearea unei companii naţionale, care să asigure formarea şi stocarea rezervelor strategice (de ţiţei – n.r.), este o altă doleanţă a reprezentanţilor industriei petrochimice, care au cerut, totodată, clarificarea atribuţiilor instituţionale în domeniul eficienţei energetice şi al calităţii carburanţilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Strategia de competitivitate a României ar urma să acopere perioada 2014-2020.

Fiecare stat membru al Uniunii Europene (UE) trebuie să constituie anual stocuri minime de ţiţei şi produse petroliere pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu petrol în cazul unor posibile întreruperi.

Comisia Europeană a trimis, la sfârşitul lunii iunie, un aviz motivat Belgiei, Ciprului, Republicii Cehia, Portugaliei şi României, care nu au informat Comisia cu privire la măsurile de transpunere în legislaţia naţională în directivelor europene referitoare la stocurile minime de ţiţei.

De asemenea, industriaşii din petrochimie i-au propus lui Vosganian să elaboreze o strategie naţională în domeniul energiei, astfel încât România să devină un pol energetic regional.

Politicienii din România susţin de cîţiva ani că România ar putea deveni un pol energetic regional. România nu are în prezent nicio strategie energetică, cel mai recent document de acest fel fiind depăşit, întrucât a fost elaborat înainte de izbucnirea crizei economice în 2008.

Reprezentanţii industriei de rafinare a petrolului au mai cerut efectuarea de lobby la nivelul instituţiilor europene în vederea modificarii legislaţiei vamale comunitare astfel încât carburanţii importanţi din ţări din afar blocului european să fie taxate suplimentar.

„O temă de interes rămâne extinderea exporturilor de produse petroliere”, se mai arată în comunicat.

Companiile care rafinează ţiţei în România sunt OMV Petrom, Rompetrol şi Lukoil.

Te-ar mai putea interesa și
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își asumase prin PNRR să le închidă la 31 august. Câți bani am putea pierde
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își ...
Guvernul a decis, prin memorandum, să mai permită funcționarea a trei grupuri pe cărbune și după 31 august, argumentând că este nevoie de ele în această perioadă de criză energetică.......
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate  de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziţia contribuabililor două aplicaţii gratuite, create ...
Războiul din Iran stimulează investiţiile în infrastructuri precum porturi şi conducte în zona Golfului Persic
Războiul din Iran stimulează investiţiile în infrastructuri precum porturi şi conducte în zona Golfului Persic
Războiul din Iran modifică harta comerţului mondial şi obligă ţările din Golful Persic să îşi revizuiască strategia ...
Programul „laptele și cornul” beneficiază de 800 de milioane de lei anul acesta
Programul „laptele și cornul” beneficiază de 800 de milioane de lei anul acesta
Aproximativ 1,86 milioane de elevi și preșcolari vor primi și în anul școlar 2026/2027 lactate, produse de panificație, ...