ANPC: Amenzi de 1,33 milioane de lei aplicate comercianților de pâine și produse de panificație

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au aplicat amenzi totale în valoare de 1,329 milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor, în urma unor controale efectuate la nivel național, în perioada 26 august - 6 noiembrie, la comercianții de pâine și produse de panificație.
Economica.net - mie, 18 sept. 2013, 18:11
ANPC: Amenzi de 1,33 milioane de lei aplicate comercianților de pâine și produse de panificație

Potrivit unui comunicat al ANPC, remis miercuri AGERPRES, din cei 947 de operatori economici din toată țara controlați, 714 nu respectau prevederile legale din domeniul protecției consumatorilor—comercializare, etichetare, prezentare și publicitate a pâinii și produselor de panificație.

De asemenea, din cele peste 70 de tone de pâine și produse de panificație verificate, 28,6 tone nu se încadrau în prevederile legale privind comercializarea, etichetarea, prezentarea și publicitatea. Printre altele, la unitățile din Capitală controlate, eșantioanele din pâinea neagră nefeliată analizate la Institutul Național de Cercetare—Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA) prezentau „gradul II de contaminare cu Bacillus mesentericus”.

În consecință, în total au fost aplicate 788 de sancțiuni contravenționale, din care 379 avertismente și 409 amenzi în valoare de 1.329.400 lei.

De asemenea, în timpul controlului, s-a dispus oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a circa 900 de kilograme de pâine și produse de panificație în valoare de 3.300 de lei, acestea fiind improprii consumului uman.

Totodată, 24 de tone de pâine și produse de panificație în valoare de 59.000 de lei au fost oprite temporar de la comercializare, până la intrarea în legalitate.

„Pâinea este alimentul zilnic, al nostru al tuturor. Atrag atenția consumatorilor să nu cumpere pâine din locuri neautorizate. Produsele arse, cu urmă de lipituri pe părțile laterale, insuficient coapte, deformate, rupte, care prezintă urme ale contactului cu rozătoare, sau cu data durabilității depășite sau modificate trebuie refuzate. Reamintesc faptul că, pentru orice nemulțumire, consumatorii se pot adresa comisariatelor noastre județene. Pentru nerespectarea prevederilor legale, comercianții vor fi aspru pedepsiți”, a declarat președintele ANPC, Bogdan Cristian Nica.

Te-ar mai putea interesa și
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Proiectul de utilitate publică „Cartierul Energiei”, inițiat de Electrocentrale București (ELCEN), face un pas important către implementare. Au fost aprobate oficial cele două Planuri......
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească ...
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ...
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...