Premierul japonez vrea să fie desfiinţate şi reactoarele 5 şi 6 de la Fukushima

Premierul japonez Shinzo Abe a cerut companiei TEPCO, în cursul vizitei pe care a efectuat-o joi la centrala accidentată Fukushima, să prevadă desfiinţarea reactoarelor 5 şi 6 ale centralei, pe lângă reactoarele 1-4, avariate în urma unui tsunami, în 11 martie 2011, relatează AFP.
Economica.net - vin, 20 sept. 2013, 07:54
Premierul japonez vrea să fie desfiinţate şi reactoarele 5 şi 6 de la Fukushima

În mod oficial, până în prezent compania Tokyo Electric Power (TEPCO) a prezentat un calendar în vederea dezmembrării numai pentru unităţile 1-4, însă nu s-a decis nimic, încă, în legătură cu unităţile 5 şi 6, situate un pic mai departe şi relativ puţin avariate.

Dacă TEPCO nu a prevăzut nimic pentru reactoarele 5 şi 6, este pentru că firma are multe de făcut în privinţa primelor patru, implicând costuri extrem de mari, şi nu vrea să fie obligată să prevadă imediat în conturile deja date peste cap, pierderi colosale induse de o decizie suplimentară privind dezmembrarea.

Potrivit unor estimări care circulă în presa niponă, cheltuielile aferente acestei sarcini suplimentare ar fi de cel puţin 26 de miliarde de yeni (200 de milioane de euro), chiar dacă ajustările contabile avute în vedere de către Guvern ar putea facilita lucrurile.

Repornirea celor două reactoare este puţin probabilă, chiar şi pe termen lung, cu atât mai mult cu cât guvernatorul prefecturii Fukushima a anunţat mai demult că repunerea în funcţiune a reactoarelor în regiune iese din discuţie. Acest lucru presupune inclusiv ca unităţile celei de a doua centrale, Fukushima Daini, care are patru reactoare, să fie şi ele lichidate.

Directorul TEPCO s-ar fi angajat joi faţă de premier, în cursul vizitei la Fukushima, să ia o decizie până la sfârşitul anului. TEPCO ar vrea să studieze şi alte opţiuni decât dezmembrarea, cum ar fi, de exemplu, conversia în echipamente de cercetare.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...