Ungaria vrea să naţionalizeze companiile de utilităţi

Guvernul ungar poartă discuţii vizând răscumpărarea de către stat a unui număr de şase-şapte companii de utilităţi privatizate în trecut, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, transmite MTI.
Economica.net - vin, 20 sept. 2013, 09:09
Ungaria vrea să naţionalizeze companiile de utilităţi

Premierul ungar nu a dorit să dezvăluie numele companiilor vizate dar a precizat că societăţile de distribuţie a apelor şi de tratare a apelor reziduale vor fi şi ele afectate.

Într-un interviu acordat postului public de radio, Viktor Orban a declarat că Guvernul ungar elaborează în prezent legislaţia privind transformarea companiilor de utilităţi în companii non-profit fiind posibil ca actul normativ să fie aprobat de parlament înainte de alegerile legislative din primăvara anului următor. Orban a dat drept exemplu cazul Danemarcei unde companiile private de termoficare sunt obligate să reinvestească profiturile lor.

‘Nu sunt impresionat de cei care spun că nu au profit. Companiile sunt rugate să-şi ajusteze operaţiunile astfel încât să ieftinească energia pentru consumatori’, a spus Orban.

Guvernul de la Budapesta a redus tarifele la gaze naturale, electricitate şi servicii de termoficare cu 10% începând de la 1 ianuarie 2013 şi intenţionează să aplice o nouă reducere în luna noiembrie, ceea ce va conduce la reducerea cu 20% a facturilor la utilităţi plătite de consumatorii ungari.

Te-ar mai putea interesa și
Recall record în China: 4,3 milioane de vehicule Tesla, Leapmotor, Geely și alte mărci, vizate de cea mai mare rechemare din istoria țării
Recall record în China: 4,3 milioane de vehicule Tesla, Leapmotor, Geely și alte mărci, vizate de cea mai mare rechemare ...
Tesla și alți opt producători auto au anunțat o campanie de rechemare (n.n. - recall) care vizează aproximativ 4,3 milioane de vehicule vândute pe piața chineză din cauza unor probleme......
Pentagonul îi concediază pe şefii unei publicaţii militare independente, Stars and Stripes
Pentagonul îi concediază pe şefii unei publicaţii militare independente, Stars and Stripes
Pentagonul i-a concediat vineri pe redactorul-şef şi editorul publicaţiei independente Stars and Stripes, care relatează ...
Trump numește din nou strâmtoarea Ormuz teritoriu american
Trump numește din nou strâmtoarea Ormuz teritoriu american
Președintele american Donald Trump a făcut, vineri, o nouă afirmație controversată privind Strâmtoarea Ormuz, în contextul ...
Noi măsuri anunțate de Guvern pentru a aduce mai multă apă la centrala nucleară de la Cernavodă, oprită acum. Se construiește și un dig
Noi măsuri anunțate de Guvern pentru a aduce mai multă apă la centrala nucleară de la Cernavodă, oprită acum. Se construiește ...
În condițiile celui mai scăzut debit pe Dunăre din istoria recentă, Comitetul Național pentru Situații de Urgență ...