John Kerry cere Consiliului de Securitate să adopte săptămâna viitoare o rezoluţie privind Siria

Secretarul de Stat american John Kerry a cerut joi Consiliului de Securitate al ONU să adopte săptămâna viitoare o eventuală rezoluţie care să oblige Siria să respecte planul de distrugere a arsenalului său chimic.
Economica.net - vin, 20 sept. 2013, 11:25
John Kerry cere Consiliului de Securitate să adopte săptămâna viitoare o rezoluţie privind Siria

„Consiliul de Securitate trebuie să se pregătească să acţioneze săptămâna viitoare”, a declarat Kerry în timpul unei intervenţii surpriză la Departamentul de Stat, înainte de a se deplasa duminică la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

În opinia şefului diplomaţiei americane, „este vital ca întreaga comunitate internaţională să se exprime clar şi răspicat” în următoarele zile la ONU.

Trebuie să se ajungă la o rezoluţie a Consiliului de Securitate care „să exprime în cei mai energici termeni posibili importanţa unei acţiuni ce trebuie pusă în aplicare pentru ca lumea să se debaraseze de armele chimice siriene”.

Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (Statele Unite, China, Rusia, Franţa şi Marea Britanie) depun eforturi, începând de luni, în vederea găsirii unui teren de înţelegere pentru o rezoluţie „puternică şi coercitivă” împotriva Siriei.

După ce a scos în evidenţă timp de mai multe zile meritele unei intervenţii militare împotriva Siriei, Kerry a semnat pe 14 septembrie, la Geneva, un acord cu omologul său rus, Serghei Lavrov, care prevede distrugerea arsenalului chimic sirian.

Pentru punerea în aplicare a acestui angajament, Rusia, aliat fidel al Damascului, se opune oricărei referiri la o eventuală recurgere la forţă împotriva regimului sirian.

Într-un interviu difuzat miercuri seara de FoxNews, preşedintele sirian Bashar al-Assad a anunţat că ţara sa va distruge armele chimice, o operaţiune care va costa un miliard de dolari americani şi va dura un an.

Acordul semnat de Kerry şi Lavrov la Geneva stipulează că Damascul trebuie să prezinte până la data de 21 septembrie o listă completă cu arsenalul său.

Te-ar mai putea interesa și
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Urmare a ultimelor date publicate de Statistică și a calculării impactului creșterii prețului petrolului, BCR schimbă prognoza pe inflație de la 4,6% la 5,1%. Dacă șocul prețului petrolului......
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver Varhelyi, suspectat de spionaj, e aproape încheiată
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver ...
Ancheta împotriva comisarul european ungar Oliver Varhelyi, un apropiat al premierului în exerciţiu Viktor Orban, privind ...
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în lei și euro
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în ...
Oferta derulată în aprilie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor ...
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare ...