Cursul a coborât sub 4,47 lei/euro la finalul zilei

Cotaţiile monedei naţionale au coborât sub 4,47 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare, după o zi liniştită, în care valutele din regiune au consemnat, de asemenea, variaţii reduse, spun dealerii.
Economica.net - lun, 23 sept. 2013, 14:27
Cursul a coborât sub 4,47 lei/euro la finalul zilei

În jurul orei 16:30, băncile schimbau euro la 4,4670 – 4,4680 lei, în creştere uşoară faţă de nivelul de la finalul sesiunii anterioare, când schimburile s-au încheiat la 4,4615 – 4,4645 lei/euro.

În debut, euro a fost cotau la 4,4620 lei, iar în prima oră de tranzacţionare cursul a atins un maxim de 4,4750 lei/euro.

Ulterior, cursul a variat aproape de 4,47 lei/euro, iar la finalul zilei cotaţiile au coborât sub acest nivel.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,4712 lei/euro, cu 1,45 bani peste nivelul de vineri. La finalul săptămânii precedente, cursul a fost stabilit la 4,4567 lei/euro.

Leul a pierdut teren şi în raport cu dolarul american, iar cursul de referinţă a crescut tot cu 1,45 bani, de la 3,2960 lei/dolar la 3,3105 lei/dolar.

Totodată, rata de schimb leu/franc elveţian a crescut de la 3,6182 lei/franc la 3,6276 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se plasau la 1,05 – 1,55% pe an, luni fiind ultima zi din actuala perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de banca centrală.

Randamentele afişate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână urcat însă uşor, de la 2,49 – 2,99% la 2,61 – 3,11% pe an în ziua precedentă.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate de STARK
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate ...
OVES Enterprise, companie românească de tehnologie specializată în sisteme autonome și aplicații bazate pe inteligență artificială, cu experiență în dezvoltarea și producția de drone,......
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
Autorităţile chineze au anunţat marţi că panourile fotovoltaice sunt acum principala sursă de energie a ţării, depăşind ...
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că speră ca pe partea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe ...
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 26 de unități în România
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 26 de unități în România
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din ...