Acţiunile OMV Petrom au crescut cu 0,9% la debutul şedinţei de marţi, după ce luni au urcat cu 4,2%

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,56% la deschiderea şedinţei de marţi, într-o piaţă unde acţiunile OMV Petrom (SNP) au urcat cu aproape 0,9%, după ce în şedinţa precedentă mai multe ordine de cumpărare plasate în a doua parte a zilei au ridicat preţul cu 4,21%.
Economica.net - mar, 24 sept. 2013, 08:09
Acţiunile OMV Petrom au crescut cu 0,9% la debutul şedinţei de marţi, după ce luni au urcat cu 4,2%

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 0,46%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,65% peste cel de la finalul de luni.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,36%.

La ora 10:25, indicele extins BET-XT a fost în creştere cu 0,38%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,35% peste sesiunea anterioară.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile OMV Petrom au continuat să fie în centrul atenţiei investitorilor şi au crescut cu 0,87%, la 0,452 lei, pe primul rulaj din piaţă, de aproape 1,9 milioane lei.

Volumele reduse de tranzacţionare i-au determinat pe unii investitori să plătească preţuri din ce în ce mai mari pentru a cumpăra acţiunile vizate, astfel că titluri precum OMV Petrom au urcat în a doua parte a şedinţei de luni chiar cu 4,3%.

Fonduri de investiţii administrate de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, au reînceput, săptămâna trecută, să cumpere acţiuni OMV Petrom. Fondurile au cumpărat în ultimele trei şedinţe acţiuni OMV Petrom în valoare cumulată de aproape 4,2 milioane lei. Volumul de acţiuni cumpărate de aceste fonduri reprezintă aproape o treime din titlurile OMV Petrom tranzacţionate în ultimele trei şedinţe.

Cu acţiunile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piaţă, au fost realizate doar opt transferuri, de 4.000 de lei. Preţul acestor titluri a crescut cu 0,69%, întorcându-se la noul maxim istoric atins în timpul şedinţei precedente.

În primele 25 de minute ale şedinţei de marţi, investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 2,4 milioane lei (543.000 de lei), sumă din care aproape 80% au reprezentat operaţiunile cu titlurile OMV Petrom.

Acţiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au crescut uşor, cu 0,73%, la 0,069 lei, după ce în precedentele trei şedinţe au urcat cu 17,3%. Tranzacţiile realizate marţi cu titlurile băncii au însumat 27.000 de lei.
Bursele europene au deschis marţi în stagnare, după două zile de declin, investitorii aşteptând un raport privind încrederea consumatorilor din SUA şi noi indicii legate de politica monetară a Rezervei Federale. După prima jumătate de oră de tranzacţionare aceste pieţe au trecut pe creştere cu până la 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Concelex și turcii de la Biskon au depus contestații pentru lotul 3, după ce spaniolii de la FCC au fost desemnați câștigători
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Concelex și turcii de la Biskon au depus contestații pentru lotul ...
Compania Națională de Investiții Rutiere informează că, până miercuri, 15 aprilie 2026, la contractul pentru proiectarea și execuția Tronsonului 3 Lețcani (DN 28) - DN 24 (Iași) al......
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
KMG International (Rompetrol) a integrat recent un nou sistem informatic de retail care deservește întreaga rețea de stații ...
Şoc de aprovizionare la carburanţi – Avertisment pentru toate ţările din UE. Reduceri ale consumului de combustibili în ţările Uniunii Europene
Şoc de aprovizionare la carburanţi – Avertisment pentru toate ţările din UE. Reduceri ale consumului de combustibili ...
Uniunea Europeană a avertizat miercuri statele membre că pieţele energetice se vor confrunta cu un şoc de aprovizionare ...
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Retragerile online nu mai durează zile întregi. Noile aplicații financiare au redus timpul la câteva secunde, deci regulile ...