Bank of America a fost condamnată la plata unor despăgubiri pentru discriminare rasială la angajare

Bank of America a fost condamnată la plata unor despăgubiri de aproape 2,2 milioane de dolari unor americani de culoare care au fost discriminaţi la angajare, a anunţat marţi Departamentul Muncii, relatează AFP.
Economica.net - mar, 24 sept. 2013, 16:05
Bank of America a fost condamnată la plata unor despăgubiri pentru discriminare rasială la angajare

Un tribunal din Carolina de Nord a constatat că, pe parcursul a 20 de ani, candidaţii afro-americani la posturi de casieri şi din domeniul administrativ au fost supuşi unor practici incorecte şi ilegale.

Jumătate din despăgubiri vor fi plătite unor peste 1.000 de candidaţi refuzaţi la angajare în 1993, iar restul vor fi distribuite către 113 persoane care au vrut să se angajeze pe astfel de posturi între 2002 şi 2005.

Banca este totodată obligată să angajeze 10 dintre reclamanţi de îndată ce va apărea posibilitatea.

„De fiecare dată când o poartă de oportunităţi este închisă incorect pentru muncitori, suntem acolo să o deschidem, indiferent cât timp ne va lua”, a declarat Patricia A.Shiu, director pentru verificarea conformităţii contractelor federale în Departamentul Muncii.

Bank of America trebuie să respecte programele federale în domeniu, se arată într-un comunicat al Departamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...