Declinul economiei Greciei în 2013 va fi de 4%, mai redus decât s-a estimat – Reuters

Grecia şi creditorii săi internaţionali au acceptat o estimare comună conform căreia economia elenă va înregistra anul acesta un declin de 4%, mai puţin decât s-a estimat anterior, a declarat pentru Reuters o sursă de la Ministerul de Finanţe de la Atena.
Economica.net - mie, 25 sept. 2013, 10:48
Declinul economiei Greciei în 2013 va fi de 4%, mai redus decât s-a estimat - Reuters

Estimarea precedentă a UE, BCE şi FMI arăta că PIB-ul Greciei se va contracta în 2013 cu 4,2%, al şaselea an consecutiv de recesiune.

‘Este o estimare conservatoare’, a declarat sursa, ceea ce înseamnă că declinul ar putea fi chiar mai redus.

Săptămâna trecută, ministrul elen de Finanţe, Yannis Stournaras, a confirmat că se aşteaptă la o scădere de 3,8% a PIB-ului Greciei în acest an, faţă de cea estimată anterior, de 4,2%.

Grecia speră că o revenire pe creştere după şase ani de recesiune va majora veniturile guvernului şi va ajuta Atena să evite noi măsuri dure de austeritate, pentru a îndeplini ţintele fiscale stabilite cu creditorii internaţionali. Cea mai recentă evaluare a progreselor înregistrate de Grecia cu implementarea reformelor de către reprezentanţii UE, BCE şi FMI urmează să se desfăşoare cel puţin până la sfârşitul lunii octombrie.

Pentru prima dată în aproape patru ani, rata şomajului în Grecia a scăzut în trimestrul doi din 2013, a anunţat joi Oficiul central de Statistică din Grecia (ELSTAT). În perioada aprilie – iunie 2013, rata şomajului a ajuns la 27,1%, în scădere faţă de 27,4% în primul trimestru din 2013.

Rata şomajului în Grecia aproape s-a triplat de la debutul crizei, în 2009, şi rămâne în continuare la cel mai ridicat nivel din zona euro, unde rata medie a şomajului a scăzut la 12,1% în iulie.

Grecia, care în 2010 a devenit prima ţară din zona euro ce a cerut ajutor extern, nu reuşeşte să revină pe creştere, chiar dacă a primit două pachete de asistenţă financiară totalizând 240 de miliarde de euro (318 miliarde de dolari) şi o reducere a datoriei de aproximativ 100 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...