Ponta despre podul Agigea: Va fi altă expertiză, independentă, dar nu faci omletă fără să spargi ouă

Datele actuale indică faptul că aproape jumătate din structura podului de la Agigea este afectată şi poate să cadă în orice moment, dar va fi efectuată o nouă expertiză, independentă, urmare a suspiciunilor locale la adresa CNADNR, a anunţat premierul Victor Ponta.
Economica.net - mie, 25 sept. 2013, 11:05
Ponta despre podul Agigea: Va fi altă expertiză, independentă, dar nu faci omletă fără să spargi ouă

El a precizat că a discutat deja pe această temă cu ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, în subordinea căruia funcţionează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

„Cu podul de la Agigea, ideea e următoarea: conform unui raport făcut de CNADNR, 40% din structura podului este afectată şi poate să cadă în orice moment. Noi nu putem să ne asumăm responsabilitatea să zicem «Bun, să se meargă mai departe pe pod», Doamne fereşte, se întâmplă ceva! Însă au existat de pe plan local nişte suspiciuni că CNADNR e prea prăpăstios şi că, de fapt, nu e aşa de afectat podul. Am discuta deja şi ieri cu domnul Şova şi o să trimitem zilele acestea încă o expertiză independentă, care să ne spună foarte clar: Da, e un pericol de cădere, atunci închidem podul şi îl terminăm până la sfârşitul anului, sigur, cu toate impedimentele”, a spus Ponta.

Premierul a precizat însă că podul tot va trebui reparat la un moment dat, deoarece nu au mai fost efectuate lucrări de reparaţii de dinaninte de 1989.

„Era vorba să se închidă în aprilie, ca să spun adevărul, şi în aprilie am zis că e un dezastru, distrugem tot turismul la Marea Neagră. Acum, suntem în octombrie. Dacă nu e bine nici în octombrie, e bine în ianuarie sau e bine în februarie ? Pentru a nu a exista nicio suspiciune, zilele acestea mai facem încă o expertiză, independentă, nu a CNADNR. Dacă acea expertiză confirmă că e un pericol în orice moment, atunci trebuie clar să îl închidem, să-l reparăm cât mai repede. Am înţeles că trei luni ar fi durata maximă. Asta este situaţia cu infrastructura, nu poţi să faci omletă fără să spargi ouăle. Dacă s-ar putea să nu se închidă niciodată nimic, ar fi extraordinar, dar încă nu s-a găsit soluţia tehnică”, a adăugat Ponta.

Podul de la Agigea va fi închis din 1 octombrie pentru reparaţii, a anunţat, luni, prefectul de Constanţa, susţinând că lucrările ar putea fi gata la 30 noiembrie şi că se încearcă găsirea unei rute ocolitoare cât mai scurte pentru cei care vor să ajungă din sudul judeţului în municipiul Constanţa.

Începând de luni, pe podul de la Agigea se circulă pe un singur fir pe sens, iar din 1 octombrie traficul va fi închis total.

Prefectul a susţinut că autorităţile încearcă găsirea unor rute ocolitoare cât mai scurte atât pentru cei care se deplasează cu autovehiculele, cât şi pentru traficul de marfă, iar acestea vor fi anunţate în zilele următoare.

De asemenea, prefectul susţine că este posibil ca locuitorii din sudul judeţului care se deplasează cu mijloace de transport în comun în municipiul Constanţa să nu fie nevoiţi să ocolească, ci ar putea traversa podul pe jos, iar apoi să fie aşteptaţi de alte autobuze care să-i ducă la destinaţie.

Cristian Andrei, consilierul directorului general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, a explicat că podul trebuie închis pentru că lucrările au loc la înălţime, iar dacă circulaţia nu va fi oprită ar putea fi pusă în pericol siguranţa şoferilor.

Un număr de 14 primari din sudul judeţului Constanţa se declară însă împotriva închiderii podului de la Agigea şi cer găsirea altei soluţii pentru reparaţii, spunând că în autorizaţia de construcţie nu este prevăzută închiderea podului şi că nu înţeleg de ce lucrările nu au fost terminate nici după trei ani.

Lucrări pentru reabilitarea podului de la Agigea au fost începute în urmă cu trei ani, iar în acest interval au existat mai multe restricţii de circulaţie.

Într-un comunicat al CNADNR din octombrie 2010 se preciza că firma Bilfinger Berger Baugesellschaft a câştigat licitaţia pentru reabilitarea podului de la Agigea, iar valoarea contractului este de 3,8 milioane de euro, fără TVA. Podul de la Agigea are o lungime de 266 de metri şi o lăţime de 20,90 metri.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...