Directorul general al BVB vrea ca minim 55% din acţiunile Romgaz să fie listate la Bucureşti

Cel puţin 55% din acţiunile pe care compania de stat Romgaz le va scoate la vânzare prin oferta publică iniţială ar trebui listate la Bursa de Valori Bucureşti, consideră directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, care ar prefera ca minim 70% din titluri să fie plasate pe piaţa locală.
Economica.net - mie, 25 sept. 2013, 18:41
Directorul general al BVB vrea ca minim 55% din acţiunile Romgaz să fie listate la Bucureşti

Sobolewski a prezentat acest punct de vedere într-o scrisoarea transmisă recent responsabilului Goldman Sachs pentru Germania, Austria, Rusia şi Europa Centrală şi de Est, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

Scrisoarea a fost transmisă şi autorităţilor române implicate în vânzarea acţiunilor Romgaz.

Directorul general al BVB menţionează în scrisoare că aproximativ 20% din toată oferta ar putea fi cumpărată de investitorii de retail, amintind de subscrierile ridicate realizate de aceşti investitori în cadrul ofertei iniţiale pentru listare încheiată recent de Nuclearelectrica. Cumpărarea unui astfel de pachet de către investitorii de retail poate juca un rol decisiv în evoluţia preţului acţiunilor după listare, potrivit lui Sobolewski.

La Nuclearelectrica (SNN) micii investitori de retail au plasat ordine de subscriere în valoare de 214,8 milioane lei (48,2 milioane euro), înregistrându-se astfel o suprasubscriere de 5,6 ori.

Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să listeze compania de stat la bursă şi estimează că vor atrage 600 milioane de euro prin oferta pentru 15% din capitalul Romgaz.

Directorul general al BVB consideră că aproximativ o treime din acţiunile disponibile pe tranşa investitorilor instituţionali ar trebui alocată celor din România. O parte semnificativă din titlurile rămase pe acest segment trebuie vândute investitorilor instituţionali străini doar ca acţiuni, asigurându-se astfel că tranzacţia este benefică şi sigură pentru investitori, din perspectiva riscului de lichiditate în ceea ce priveşte formarea preţului.

Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei Privatizare din Departamentul pentru Energie, a declarat săptămâna trecută că investitorii români vor putea cumpăra acţiuni de 200-220 milioane euro în oferta pentru vânzarea a 15% din acţiunile Romgaz Mediaş, programată pentru luna noiembrie. Restul de două treimi din titlurile din ofertă ar urma să fie „împachetate” în certificate de depozit (GDR) care vor fi listate la bursa de la Londra.

Banca americană Goldman Sachs, unul dintre membrii consorţiului care intermediază listarea Romgaz, a propus atât bursa de la Bucureşti, cât şi piaţa de la Londra, unde vor fi listate GDR-uri cu activ suport acţiunile Romgaz. În consorţiu se regăsesc şi Erste, BCR şi Raiffeiesen Capital&Investment (RCI).

Directorul general al BVB menţionează, în scrisoarea transmisă către Goldman Sachs, că GDR-urile au lichiditate redusă, iar el doreşte ca acţiunile Romgaz să fie intens tranzacţionate la bursă şi investitorii să stabilească valoarea de piaţă a companiei.

Te-ar mai putea interesa și
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate de prăbuşirea dronei din noaptea de 29 mai 2026, după ce Comitetul......
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din zece sate din Liban, după noi schimburi de tiruri cu Hezbollah, ...
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru ...
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...