BCE începe să retragă lichiditatea injectată în sistemul bancar

Banca Centrală Europeană (BCE) va începe vineri cea mai mare retragere de numerar din sistemul bancar al zonei euro derulată vreodată în istoria BCE, în condiţiile în care instituţia de la Frankfurt le oferă băncilor prima şansă de a rambursa împrumuturile în valoare de sute de miliarde de euro acordate de banca centrală din zona euro, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 18 nov. 2022, 09:55
BCE începe să retragă lichiditatea injectată în sistemul bancar

Măsura face parte din eforturile BCE de a contracara o inflaţie record în zona euro prin creşterea costului creditului şi de asemenea este primul pas spre o retragere şi mai mare de lichiditate în anul următor, prin diminuarea portofoliului de obligaţiuni al BCE care are o valoare de mai multe mii de miliarde de euro.

BCE va anunţa vineri la ora 11:05 GMT cât de mult intenţionează băncile să ramburseze din creditele în valoare de 2.100 de miliarde de euro pe care le-au primit de la BCE în conformitate cu Operaţiunile ţintite de refinanţare pe termen mai lung (TLTRO sau Targeted Longer-Term Refinancing Operations) lansate de BCE.

Chiar dacă această rambursare anticipată a împrumuturilor TLTRO este una cu caracter voluntar, BCE le-a dat băncilor un stimulent pentru a scăpa de aceste credite prin eliminarea, luna trecută, a unei subvenţii.

Analiştii se aşteaptă ca băncile să ramburseze împrumuturi TLTRO în valoare de aproximativ 500 de miliarde de euro la fereastra de săptămâna aceasta, prima dintr-un şir de operaţiuni similare, care ar urma să se finalizeze prin cea mai mare retragere a excesului de lichiditate de la debutul publicării datelor statistice în 2000.

Oficialii BCE vor analiza modul în care piaţa va digera această retragere de lichidităţi pentru a stabili cum vor proceda cu inversarea Programului de Achiziţii Urgente în Pandemie (Pandemic Emergency Purchase Programme – PEPP), care a ajuns la o valoare de 3.300 de miliarde de euro, subiect care va fi discutat la reuniunea Consiliului guvernatorilor din 15 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...