Acord la ONU între Washington şi Moscova asupra unui text privind armamentul chimic sirian

Statele Unite şi Rusia au ajuns joi, la ONU, după mai multe săptămâni de negocieri intense, la un acord asupra unui text care stabileşte cadrul distrugerii aresenalului chimic al regimului Bashar al-Assad, relatează AFP.
Economica.net - vin, 27 sept. 2013, 09:11
Acord la ONU între Washington şi Moscova asupra unui text privind armamentul chimic sirian

Această rezoluţie, care ar putea să fie adoptată încă de vineri seara, constituie un progres diplomatic major. De la începutul conflictului sirian, în martie 2011, Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să se pună vreodată de acord asupra unui text, Moscova şi Beijingul opunând câte un vot de veto în trei rânduri.

„Este vorba despre un progres semnificativ în Consiliul de Securitate, care acţionează în mod unit pentru a impune obligaţii legale şi constrângătoare Siriei, pentru prima dată”, a declarat Samantha Power, ambasadoarea Statelor Unite la ONU.

Proiectul rezoluţiei, după care AFP a obţinut o copie, prevede posibilitatea ca membrii Consiliului să stabilească sancţiuni împotriva regimului al-Assad în cazul în care nu este respectat planul dezarmării chimice.

Totuşi textul nu precizează care sunt măsurile vizate şi nu impune sancţiuni în mod automat. În cazul unei încălcări a angajamentelor va fi necesară adoptarea unei noi rezoluţii, situaţie care îi oferă Moscovei, aliatul Damascului, constrolul şi posibilitatea unui blocaj.

Acest text a fost dezbătut joi seara într-o reuniune a celor 15 membri ai Consiliului de Securitate. Votul, la nivel ministerial, este prevăzut vineri, la ora locală 20.00 (sâmbătă, 3.00, ora României), a anunţat misiunea Franţei la ONU într-un mesaj postat pe contul de Twitter.

„Sper că acest mesaj va fi auzit şi înşeles la Damasc”, a declarat Mark Lyall Grant, ambasadorul britanic la ONU.

Înaintea unui vot, vineri seara, va fi necesară obţinerea unei autorizări din partea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) asupra planului de distrugere a arsenalului, stabilit pe 14 septembrie la Geneva de către ruşi şi americani.

În opinia şefului diplomaţiei franceze Laurent Fabius, acest text „marchează un pas înainte” şi „răspunde exigenţelor” formulate de Franţa.

La rândul său, Bashar al-Assad a reafirmat, într-un interviu pentru postul venezuelan Telesur, că regimul său „nu va crea obstacole” în calea destructurării arsenalului său chimic, subliniind că ţara sa se consideră „în general angajată faţă de toate convenţiile” pe care le-a semnat.

Rusia s-a declarat pregătită să se alăture eforturilor internaţionale de supraveghere a instalaţiilor în care vor fi distruse aceste arme.

Pe teren, experţi ONU au început noi anchete asupra acuzaţiilor de folosire a armelor chimice, după cele de de luna trecută, care au conchis că s-a utilizat gaz sarin la scară largă lângă Damasc, dar fără să stabilească vinovăţii. Washingtonul, care a anunţat că au fost ucise aproximativ 1.500 de persoane, a acuzat regimul că se află în spatele acestui atac.

Şase experţi ONU „au început să lucreze”, a declarat pentru AFP un oficial ONU, fără să precizeze unde s-a dus echipa condusă de către Aake Sellström. Acesta a declarat că experţii se află în Siria „pentru câteva zile”.

– Situaţie sanitară alarmantă

Însă, potrivit unui raport confidenţial americano-rus – citat joi de ziarul The Washington Post – prezentat Casei Albe de experţi în domeniul armamentului, arsenalul chimic sirian este în mare parte „inutilizabil” sub forma în care se află şi ar putea să fie distrus mai rapid decât s-a estimat. În opinia acestor experţi, acest arsenal cuprinde peste 1.000 de tone de arme chimice, inclusiv 300 de tone de gaz muştar.

Atacul chimic de la 21 august a fost comis în regiunea Ghouta de Est unde, potrivit opoziţiei, în prezent sunt blocaţi „1,7 milioane de locuitori, dintre care peste jumătate sunt copii”.

„Nu există electricitate, apă, iar produsele alimentare sunt rare (…). Este vorba despre o politică de pedepsire colectivă din partea regimului”, a denunţat Coaliţia opoziţiei într-un comunicat.

Ghouta de Est este unul dintre principalele fiefuri ale rebeliunii în regiunea Damasc.

Trupe ale regimului continuă să bombardeze zilnic bastioane rebele în întreaga ţară. Joi, după o lună de calm relativ, raiduri violente au fost reluate asupra cartierelor Vechiului Homs (centru) asediat de peste un an de armată, potrivit unor militanţi.

La Raqa, combatanţi din cadrul Statului Islamic în Irak şi Levant (SIIL, jihadişti), o grupare care deţine controlul asupra celei mai mari părţi a acestui oraş din nordul ţării, au incendiat joi statui şi cruci în două biserici şi au distrus crucea clopotniţei uneia dintre ele, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie.

Mai multe locuri de cult creştine şi musulmane au fost atacte de la începutul revoltei împotriva regimului sirian, în martie 2011, care s-a transformat în timp într-un război civil soldat cu peste 110.000 de morţi şi peste duă milioane de refugiaţi.

Potrivit Biroului ONU pentru Coordonare Umanitară (OCHA), situaţia sanitară continuă să se degradeze în Siria, odată cu distrugerea spitalelor, scăderea numărului medicilor şi lipsa de medicamente.

Peste două milioane de sirieni s-au refugiat în ţări limitrofe, iar alte aproximativ şase milioane de persoane au fost deplasate în interiorul ţării, potrivit ONU.

Miniştrii de Externe ai celor cinci mari puteri (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, China şi Rusia) urmează să se întâlnească vineri la New York cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon şi mediatorul ONU şi Ligii Arabe pentru Siria Lakhdar Brahimi.

Te-ar mai putea interesa și
Chinezii de la Xpeng iau și ei în calcul o uzină în Europa
Chinezii de la Xpeng iau și ei în calcul o uzină în Europa
Oficialii producătorului chinez Xpeng au declarat la expoziția auto de la Beijing că iau în calcul o investiție într-o uzină în Europa....
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024
Arieratele bugetului general consolidat crescut cu 21,8%, în martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane ...
Roşeanu, despre cele 62 de trenuri contractate de la producătorul polonez PESA: Suntem în aşteptarea motivaţiei Curţii;este prematur să ne pronunţăm despre anulări sau neanulări
Roşeanu, despre cele 62 de trenuri contractate de la producătorul polonez PESA: Suntem în aşteptarea motivaţiei Curţii;este ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) aşteaptă motivarea Curţii de Apel în privinţa admiterii contestaţiei depuse ...
Rata șomajului în România a ajuns până la 3,14%, la sfârșitul lunii martie
Rata șomajului în România a ajuns până la 3,14%, la sfârșitul lunii martie
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,14%, la sfârşitul lunii martie 2024, în creştere de la 3,06% ...