Facebook permite editarea postărilor

Facebook vine cu o schimbare pe care mulţi o aşteptau: editarea postărilor după publicare. Dacă ai mâncat o literă sau ai uitat să pui un link într-o postare ai de acum posibilitatea să îţi îndrepţi eroarea.
Economica.net - vin, 27 sept. 2013, 12:53
Facebook permite editarea postărilor

Dacă ţi se întâmplă să publici pe Facebook „actualizări de stare” cu greşeli, de acum înainte ai posibilitatea să ţi le îndrepţi. În meniul disponibil în colţul din drepta al postării există, mai nou, opţiunea „editează”. Link-urile şi fotografiile iniţiale nu pot fi modificate.

După corectarea greşelilor sau completarea postării, lângă dată va fi menţionat faptul că textul a fost modificat. La fel ca în cazul editării comentariilor, şi pentru postări este disponibil un istoric al modificărilor.

Însă, cei care au dat like postării sau au comentat nu sunt notificaţi că a fost schimbat conţinutul acesteia.

Astfel, dacă autorul postării modifică în totalitate sensul iniţial al acesteia, cei care au apreciat postarea sau au comentat s-ar putea să se simtă înşelaţi, mai ales că nu există o limită de timp în care este permisă editarea.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...