China anunţă un nou record de cazuri zilnice de COVID, restricţiile se înăspresc în toată ţara

China a raportat vineri un nou record de infecţii zilnice cu COVID-19, pentru a doua zi consecutiv depăşind 30.000 de cazuri, în timp ce oraşele din întreaga ţară aplică măsuri şi restricţii pentru a controla focarele de infecţie, relatează Reuters.
AGERPRES - vin, 25 nov. 2022, 09:49
China anunţă un nou record de cazuri zilnice de COVID, restricţiile se înăspresc în toată ţara

China a raportat 32.695 de noi cazuri înregistrate în 24 de ore, dintre care 3.041 erau simptomatice şi 29.654 asimptomatice, faţă de 31.444 cu o zi mai devreme.

Noile infecţii constituie un nou record zilnic pentru a doua zi consecutiv, depăşind deja recordul care fusese înregistrat la jumătatea lunii aprilie, când cei 25 de milioane de locuitori ai Shanghai-ului au fost în lockdown timp de două luni.

Acum, marile focare sunt numeroase şi la distanţă unul de celălalt, oraşul Guangzhou din sudul ţării şi Chongqing din sud-vestul ţării înregistrând cea mai mare parte a cazurilor, deşi sute de noi infecţii au fost raportate zilnic şi în oraşe precum Chengdu, Jinan, Lanzhou, Xian şi Wuhan. În Shijiazhuang, numărul cazurilor a crescut joi de patru ori faţă de ziua precedentă, ajungând la 3.197.

Capitala Chinei, Beijing, a raportat pentru joi 424 de cazuri simptomatice şi 1.436 de cazuri asimptomatice, faţă de 509 cazuri simptomatice şi 1.139 de cazuri asimptomatice în ziua precedentă, potrivit datelor guvernului local.

Centrul financiar Shanghai a raportat nouă cazuri simptomatice şi 77 de cazuri asimptomatice, comparativ cu nouă cazuri simptomatice şi 58 de cazuri asimptomatice cu o zi înainte.

Guangzhou, oraş din sud cu aproape 19 milioane de locuitori, a raportat 257 de noi cazuri simptomatice şi 7.267 de cazuri asimptomatice, comparativ cu 428 de cazuri simptomatice şi 7.192 de cazuri asimptomatice cu o zi înainte.

Oraşul Chongqing a raportat 258 de noi infecţii simptomatice cu COVID-19 şi 6.242 de cazuri asimptomatice, comparativ cu 409 cazuri simptomatice şi 7.437 asimptomatice în ziua precedentă, au declarat autorităţile guvernamentale locale.

China, cu o populaţie de peste 1,2 miliarde de locuitori, este singura mare economie din lume care încă încearcă să limiteze răspândirea virusului în ţară, închizând oraşe întregi şi plasând contactele pacienţilor infectaţi în carantină strictă.

Creşterea bruscă a numărului de infecţii, la un nivel record, diminuează speranţele investitorilor că statul chinez îşi va atenua curând politica rigidă zero-COVID care, împreună cu o scădere a pieţei imobiliare, afectează economia.

Te-ar mai putea interesa și
Când devine o firmă inactivă fiscal din 2026: Criteriile ANAF. Contribuabilul nu-și mai poate deduce TVA-ul, dar e obligat să-și depună situațiile financiare
Când devine o firmă inactivă fiscal din 2026: Criteriile ANAF. Contribuabilul nu-și mai poate deduce TVA-ul, dar e obligat ...
Noile clarificări ANAF privind declararea inactivității fiscale, aplicabile de la 1 ianuarie 2026, pot produce efecte juridice și operaționale majore pentru societățile care nu depun......
Ambasadorul SUA în Franța, care e cuscrul lui Trump, a refuzat să se prezinte la o convocare a Ministerului de Externe
Ambasadorul SUA în Franța, care e cuscrul lui Trump, a refuzat să se prezinte la o convocare a Ministerului de Externe
Ambasadorul SUA la Paris, Charles Kushner, "nu s-a prezentat" luni seară la o convocare a Ministerului francez de Externe ...
România rămâne cu banii dați. ICSID a respins cererea de anulare a unei decizii prin care statul a fost obligat la plata a 42 de milioane de euro, plus penalități, către investitorii în regenerabile
România rămâne cu banii dați. ICSID a respins cererea de anulare a unei decizii prin care statul a fost obligat la plata ...
Curtea Internațională de Arbitraj de la Washington a respins săptămâna trecută solicitarea României de anulare a deciziei ...
Scandalul Epstein are efecte puternice în Marea Britanie. Lordul Peter Mandelson, fostul ambasador al Regatului în SUA, a fost arestat
Scandalul Epstein are efecte puternice în Marea Britanie. Lordul Peter Mandelson, fostul ambasador al Regatului în SUA, ...
Fostul ambasador al Regatului Unit în SUA, Peter Mandelson, a fost arestat de poliţia londoneză, fiind suspectat de abatere ...