Justiţia greacă dezvăluie „acţiuni criminale” ale partidului neonazist Zori Aurii

Mărturii ale unor foşti membri ai partidului Zori Aurii şi un raport judiciar, publicate luni, dezvăluie numeroase "acţiuni criminale" ale partidului neonazist grec, inclusiv operaţiuni coordonate de agresare fizică a unor imigranţi pakistanezi, relatează AFP.
Economica.net - lun, 30 sept. 2013, 12:38
Justiţia greacă dezvăluie

Partidul neonazist a înfiinţat „miliţii de asalt”, care vizau în special imigranţi pakistanzi, în ultimii ani, potrivit unor mărturii depuse în justiţie de către doi foşti membri ai partidului, citaţi de presa greacă, după arestarea în acest weekend a principalilor lideri ai formaţiunii Zori Aurii.

„Am participat de mai multe ori la aceste acţiuni, la care luau parte 50-60 de motociclete, cu câte două persoane pe fiecare. Cel care era în spate, ţinea un baston cu steagul Greciei cu care-i lovea pe toţi pakistanezii pe care-i întâlnea” în cale, a dezvăluit unul dintre foştii militanţi.

Zori Aurii are o „structură strict ierarhizată, liderul fiind atotputernic după principiul lui Hitler, Führerprinzip. (…) Zori Aurii a început aceste atacuri în 1987, mai întâi împotriva imigranţilor, iar apoi împotriva unor greci”, dezvăluie Charalambos Vourliotis, adjunctul procurorului Curţii Supreme, în acest raport.

În document se precizează că acest partid, „ai cărui membri beneficiază de un antrenament de tip militar, în special în Attica (o zonă intens populată din Atena), (…) a comis zeci de acţiuni criminale”.

Această listă cuprinde două crime cu premeditare, trei tentative de omor şi numeroase atacuri împotriva imigranţilor.

„Picătura care a umplut paharul a fost deschiderea focului asupra a doi pakistanezi. Unul a reuşit să fugă, dar celălalt a fost prins, bătut în mod brutal cu lovituri de picioare în cap. Agresorii spuneau «Executăm un penalty» sau «Poate că a murit»”, a declarat unul dintre foştii activişti ai partidului neonazist.

Potrivit acestor martori, plasaţi de justiţie în „situaţia de martori protejaţi”, „în sediile partidului există stilete, bastoane şi cuţite”.

Poliţia continua luni să efectueze percheziţii la sediile partidului Zori Aurii, căutând ascunzători de arme, după arestarea în weekend a liderului şi fondatorului partidului, Nikos Michaloliakos, a şase din cei 18 deputaţi ai formaţiunii şi altor aproximativ 15 membri ai acesteia.

Te-ar mai putea interesa și
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
Cupa Mondială de fotbal 2026 a generat un impact economic de 3,5 miliarde de dolari în regiunea New York şi New Jersey, depăşind proiecţia iniţială de 3,3 miliarde de dolari, potrivit unui......
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și mizează pe venituri de 1,7 milioane de euro din proiectele AI
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și ...
dvloper.io, companie cu expertiză în infrastructură, dezvoltare software, date, securitate și automatizare, a investit ...
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Tot mai mulți români apelează la chatbot-uri pentru întrebări fiscale. Răspunsurile AI, deși sună bine, chiar profesionist, ...
Dezastrul de la graniţa China-Nepal. Cel puţin 162 de morţi şi peste 1.300 de dispăruţi după viitura din regiunea Himalaya
Dezastrul de la graniţa China-Nepal. Cel puţin 162 de morţi şi peste 1.300 de dispăruţi după viitura din regiunea ...
Numărul persoanelor dispărute în Nepal după o viitură masivă în regiunea Himalaya, la graniţa cu China, a crescut ...