Enrico Letta: Italia se confruntă cu „un risc care ar putea fi fatal”

Preşedintele Consiliului de Miniştri italian, Enrico Letta, a avertizat, miercuri, parlamentarii împotriva instabilităţii, un "risc fatal" pentru Italia, cerându-le acestora să acorde votul de încredere Guvernului său, după criza declanşată de Silvio Berlusconi, relatează AFP.
Economica.net - mie, 02 oct. 2013, 08:26
Enrico Letta: Italia se confruntă cu

„Italia se confruntă cu un risc care ar putea fi fatal, care depinde de un da sau un nu. Vă invit să daţi un exemplu de coeziune”, a afirmat premierul, prezentând un bilanţ pozitiv al acţiunii Guvernului său de coaliţie stânga-dreapta, care a permis celei de-a treia economii din zona euro să „iasă din coşmarul” recesiunii.

„Guvernul meu s-a născut în Parlament şi dacă va trebui să moară, va muri aici, în Parlament”, „Aveţi curajul să îmi acordaţi încrederea”, le-a spus el senatorilor.

Suspansul rămâne în privinţa votului care va avea loc la prânz, după dezbatere. Letta contează pe voturile rebelilor din partidul de centru-dreapta, Poporul Libertăţii (PdL) al lui Silvio Berlusconi.

Primul dintre ei, vicepremierul Angelino Alfano, un avocat sicilian în vârstă de 42 de ani, prezentat până în prezent ca urmaşul lui Silvio Berlusconi, s-a declarat „ferm convins că tot partidul trebuie să îi acorde votul de încredere lui Letta”. La antipodul mentorului său, care şi-a reiterat intenţia de a „pune capăt Guvernului Letta”, rezultat dintr-o coaliţie între stânga şi dreapta.

Pentru a facilita misiunea moderaţilor din PdL, Letta a refuzat demisia a cinci miniştri ai PdL. Alfano şi-a luat locul, aşezat lângă şeful Guvernului, în timpul discursului acestuia, în timp ce în rândurile PdL, Berlusconi, ajuns cu întârziere, asculta cu mâinile împreunate în dreptul gurii.

În discursul său de o oră, Letta a exclus foarte repede orice concesie făcută magnatului media în vârstă de 77 de ani, care are probleme cu justiţia. „Într-o ţară democratică, deciziile justiţiei trebuie aplicate” şi „afacerile judiciare trebuie disociate de politică”, a declarat el ferm.

Potrivit tuturor experţilor, „gestul necugetat” de ruptură al miliardarului a fost motivat de temerea sa de a-şi pierde, la jumătatea lui octombrie, locul de senator şi, prin urmare, imunitatea parlamntară, după condamnarea sa definitivă, la 1 august, la închisoare pentru fraudă fiscală.

„Eu nu voi muri, chiar dacă mă omoară”, a declarat Berlusconi într-un interviu acordat săptămânalului Panorama.

Senatul reprezintă pentru şeful Guvernului, un creştin-democrat care aparţine Partidului Democrat (principala formaţiune a stângii), pariul cel mai riscant, deoarece soarta sa depinde de numărul senatorilor PdL care îi vor acorda votul de încredere.

Pe hârtie, el dispune de 137 de voturi garantate, în timp ce majoritatea este de 161. Patru foşti senatori ai Mişcării Cinci Stele (M5S) a lui Beppe Grillo au anunţat că vor vota în favoarea Guvernului, astfel că îi mai lipsesc 20 de voturi.

Parlamentarii PdL care vor vota sunt în număr de aproximativ 40, „este suficient să le urmăreşti declaraţiile publice”, a afirmat marţi dimineaţa senatorul Carlo Giovanardi, unul dintre actorii rebeliunii din cadrul PdL.

„Este o zi care ar putea schimba politica”, speră Stefano Folli de la cotidianul economic Sole 24, care întrevede „sfârşitul sezonului Berlusconi”. „Ziua cea mai lungă pentru Berlusconi”, titrează La Repubblica.

În Camera Deputaţilor, misiunea lui Letta este mai uşoară, deoarece PD şi aliaţii săi de centru din cadrul partidului fostului premier Mario Monti dispun de majoritate absolută.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...