Băsescu: Eforturile pentru romi trebuie să fie europene. România nu poate interzice libera circulaţie

Preşedintele Traian Băsescu susţine că eforturile privind integrarea romilor trebuie să se producă la nivel european, deoarece România nu poate interzice libera circulaţie a cetăţenilor săi pe criterii etnice.
Economica.net - vin, 04 oct. 2013, 20:22
Băsescu: Eforturile pentru romi trebuie să fie europene. România nu poate interzice libera circulaţie

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit vineri, la Palatul Cotroceni, pe Rabinul Andrew Baker, reprezentantul personal al Preşedinţiei în exerciţiu a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru combaterea antisemitismului.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale remis agenţiei MEDIAFAX, Traian Băsescu şi-a exprimat aprecierea faţă de activitatea reprezentantului OSCE în susţinerea valorilor democratice şi cultivarea atitudinii de responsabilitate politică, socială şi individuală în ceea ce priveşte toleranţa, nediscriminarea, dialogul şi respectul reciproc la nivelul spaţiului OSCE, mulţumindu-i, totodată, pentru atenţia deosebită acordată României.

„Totodată, şeful statului a vorbit şi despre problema comunităţii rome, arătând faptul că educaţia tinerilor este o prioritate în demersurile de soluţionare a problemelor de integrare a acestei minorităţi şi că eforturile trebuie să se producă la nivel european deoarece România nu poate interzice libera circulaţie a cetăţenilor săi, pe criterii etnice”, precizează sursa citată.

Andrew Baker, reprezentatul personal al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE pentru combaterea antisemitismului, a vorbit despre progresele pe care România le-a făcut în ultimii 10 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' sancţiunile anunţate vineri de Statele Unite contra Curţii......
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made ...
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...