Care sunt priorităţile cancelarului Angela Merkel în noul mandat

Reducerea datoriei și investițiile în inovație sunt cele două priorități anunțate sâmbătă de cancelarul Angela Merkel pentru cel de-al treilea mandat la conducerea guvernului german, transmite AFP.
Economica.net - S, 05 oct. 2013, 12:05
Care sunt priorităţile cancelarului Angela Merkel în noul mandat

‘Trebuie să începem să returnăm din muntele de datorii’, a declarat Merkel în interviul video săptămânal difuzat pe internet, răspunzând unei întrebări legate de ‘principalele evoluții economice pentru viitoarea legislatură’. ‘Și trebuie să investim în educație și cercetare’, a spus Merkel, afirmând că dorește să consacre cercetării în următorii ani 3% din PIB-ul Germaniei.

Angela Merkel a început vineri discuțiile cu Partidul Social-Democrat (SPD) pentru formarea unei ‘mari coaliții’, după victoria în alegerile legislative din 22 septembrie. O nouă întâlnire între conservatorii cancelarului și social-democrați a fost fixată pentru 14 octombrie.

Investiția în educație face parte din prioritățile afișate de SPD, în programul său electoral.

Merkel a subliniat sâmbătă provocarea pe care o reprezintă îmbătrânirea populației germane pentru economia statului. ‘Germania va intra relativ devreme în tranziția demografică. În realitate suntem deja. Provocarea va consta înainte de toate în faptul de a crește numărul persoanelor active de peste 60 de ani (…) Avem nevoie de imigranți și imigrante cu o bună formare’, a spus Angela Merkel, adăugând că mai sunt multe de făcut în ce privește politica privind imigrația.

‘Avem o imigrație în creștere provenind din alte țări europene, în special persoane tinere. Și cred că trebuie să avem o abordare mai deschisă. Europa nu trebuie să se dezvolte doar ca un spațiu comun pentru schimburile comerciale, ci și ca un spațiu comun pentru piața muncii’, a declarat cancelarul german.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...