Klaus Iohannis: Vom continua discuțiile pentru aderarea României la Schengen. Tema nu se va afla pe agenda Consiliului European din februarie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că va continua discuţiile privire la aderarea României la spaţiul Schengen, subliniind că decizia se ia în Consiliul Justiţie şi Afaceri Europene, nu în Consiliul European, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 19 dec. 2022, 17:07
Klaus Iohannis: Vom continua discuțiile pentru aderarea României la Schengen. Tema nu se va afla pe agenda Consiliului European din februarie

El a precizat că tema Schengen nu se va afla pe ordinea de zi a Consiliului European extraordinar din februarie, urmând să aibă loc discuţii în marja reuniunii.

„Consiliul European din 9 şi 10 februarie nu va avea pe ordinea de zi chestiunea Schengen. După părerea mea, este oricum prea devreme. Până în 15 ianuarie este greu de crezut că se va discuta ceva şi în două săptămâni nu mă aştept să se rezolve problema abordării austriece şi problema abordării olandeze faţă de Bulgaria. Trebuie să înţelegem cu toţii împreună că aceste chestiuni trebuie rezolvate înainte să se voteze încă o dată în Consiliul JAI.

Voi continua toate discuţiile, însă nu mă aştept ca la Consiliul extraordinar din februarie această temă să fie dezbătută, va fi discutată în marja reuniunii între noi, dar fără să apară în concluzii şi sunt optimist că în continuare vom găsi soluţii şi pentru votul austriac şi pentru abordarea olandeză faţă de Bulgaria, fiindcă cea mai bună soluţie şi asta este clar pentru toată lumea este ca România şi Bulgaria să primească să primească un vot în acelaşi timp, deci să intre împreună în spaţiul Schengen”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

El a indicat că Suedia, care va prelua Preşedinţia Consiliului UE la 1 ianuarie, susţine rediscutarea aderării României la Schengen.

„Am avut (la Consiliul European) o discuţie destul de lungă cu prim-ministrul Suediei, domnul Ulf Kristersson, şi este clar că domnia sa cunoaşte problema, este în temă cu solicitările noastre, cu problematica în general şi părerea domniei sale a fost că această chestiune trebuie repusă în discuţie”, a spus Iohannis.

Şeful statului a evidenţiat că în chestiunea Schengen lucrurile nu se tranşează la Consiliul European.

„Daţi-mi voie să clarific nişte lucruri înainte ca unii formatori de opinie avizi de publicitate să creeze aşteptări care nu vor fi îndeplinite. Chestiunea Schengen nu se discută la Consiliul European, nu se tranşează acolo, ci la Consiliul JAI, este un format al miniştrilor de Interne din cadrul Consiliului Uniunii Europene. Imediat după ce cele două chestiuni în discuţie vor fi clarificate politic, prin discuţii bilaterale în diferite formate, sunt convins că va fi pusă problema în Consiliul JAI şi convingerea mea este că atunci când va pusă pe agendă va primi un răspuns pozitiv. Noi, UE nu putem să ne permitem încă un eşec”, a transmis el.

Preşedintele Iohannis a mulţumit Parlamentului European pentru susţinerea României în speţa Schengen.

„Am apreciat în mod deosebit implicarea doamnei preşedinte personal, dar şi a Parlamentului European în speţa Schengen. Parlamentul European şi doamna preşedinte Metsola au fost din capul locului de partea noastră şi au recomandat şi prin vot politic şi prin discuţii politice primirea României în spaţiul Schengen. Am rugat-o pe doamna preşedinte să păstreze această abordare şi acest optimism şi în continuare cu speranţa noastră legitimă ca în anul care vine curând, în 2023, România să devină parte din spaţiul Schengen”, a mai afirmat şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
Noile cerințe privind transparența salarială aduc companiile în fața unei duble provocări: înțelegerea obligațiilor legale și transformarea lor în procese HR clare, documentate și......
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. În cursă au rămas doi competitori
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. ...
Societatea Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță că a finalizat prima etapă a procedurii de achiziție pentru ...
Guvernul italian vrea să păstreze hidrocentralele sub controlul său, în contextul creșterii temerilor privind securitatea energetică națională
Guvernul italian vrea să păstreze hidrocentralele sub controlul său, în contextul creșterii temerilor privind securitatea ...
Italia încearcă să menţină contractele de operare a hidrocentralelor din peninsulă în mâinile companiilor locale, ...
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Angajații Oil Terminal intră în grevă de avertisment de miercuri și în grevă generală peste două săptămâni. Compania ...