Vosganian, după votul Senatului: Sunt pregătit să-mi dau demisia de onoare

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, în plenul Senatului, după respingerea cererii privind solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva sa, că este pregătit să îşi dea demisia de onoare şi că va avea o discuţie în acest sens cu premierul.
Economica.net - lun, 07 oct. 2013, 15:10
Vosganian, după votul Senatului: Sunt pregătit să-mi dau demisia de onoare

„Sunt pregătit să-mi depun demisia de onoare dacă aceasta va fi concluzia consultărilor împreună cu colegii mei din Guvern şi împreună cu prim-ministrul Victor Ponta”, a afirmat Vosganian, la tribuna Senatului.

În final, el le-a mulţumit „din inimă” colegilor săi senatori pentru respingerea solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ în cazul său.

Rezultatul oficial al votului Senatului în cazul solicitării privind începerea urmăririi penale în cazul ministrului Varujan Vosganian a fost anunţat în plen, fiind înregistrate 126 de voturi „împotrivă” şi 25 de voturi „pentru”.

Votul a fost secret cu bile, fiind exprimate 151 de voturi.

Anterior, surse parlamentare au declarat pentru MEDIAFAX că plenul Senatului a respins solicitarea privind începerea urmăririi penale în cazul ministrului Varujan Vosganian, votul fiind covârşitor împotriva solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...