Samsung nu mai poate vinde în SUA unele modele de smartphone-uri şi tablete

Samsung Electronics nu mai poate vinde în Statele Unite unele modele de smartphone-uri şi tablete PC, după ce administraţia preşedintelui Obama a menţinut o interdicţie câştigată în justiţie de Apple, într-un proces legat de patente, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 08 oct. 2013, 18:30
Samsung nu mai poate vinde în SUA unele modele de smartphone-uri şi tablete

„În urma analizării cu atenţie a impactului asupra consumatorilor şi concurenţei, a recomandărilor din partea agenţiilor şi a informaţiilor din partea tuturor părţilor, am decis să permit aplicarea interdicţiei”, a declarat reprezentatul pentru Comerţ al SUA, Michael Froman.

Samsung este cel mai mare producător de smartphone-uri la nivel mondial, pe o piaţă de aproape 280 miliarde de dolari.

Litigiile referitoare la respectarea patentelor dintre Samsung şi Apple, desfăşurate pe patru continente şi care au generat costuri juridice de mai multe sute de milioane de dolari, nu au adus un câştigător clar. Ambele companii au încercat să limiteze în justiţie vânzările celeilalte pe piaţa americană.

Compania sud-coreeană a argumentat că interdicţia impusă de Comisia pentru Comerţ Internaţional a SUA trebuie anulată, din considerente de politici publice, în special pentru că un ordin similar câştigat de Samsung împotriva iPhone 4S afost respins prin veto prezidenţial, în luna august.

Samsung mai are dreptul să ceară amânarea interdicţiei la o curte de apel, care va analiza întregul caz din punct de vedere juridic.

Apple are de regulă pe piaţă doar patru modele de iPhone concomitent, în timp ce Samsung are zeci de modele, în frunte cu Galaxy S4, care nu a fost inclus în acest caz.

Interdicţia se referă la un număr limitat de modele ale Samsung. Potrivit ITC, modelele mai noi ale Samsung nu includ patentele la care se referă contestaţia Apple, cum ar fi unul privind tehnologia multitouch.

Divizia de aparate mobile a Samsung este cea mai mare din grup. Analiştii anticipează că Samsung va raporta pentru trimestrul al treilea o creştere cu 25% a vânzărilor diviziei producătoare de dispozitive mobile.

Obligarea Samsung la modificarea produselor este o victorie pentru Apple. Producătorul iPhone a arătat că îşi păstrează şi îşi atrage clienţii cu un design diferit al produselor, faţă de companiile concurente, precum Samsung sau HTC.

Apple a acuzat Samsung că în cazul unora dintre aparate doar şi-a pus numele pe acestea, fără nicio modificare.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...