Băsescu: Sunt 96 de Ordonanţe ale Guvernului, niciuna atacată de Avocatul Poporului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că efectul numirii în funcţia de Avocat al Poporului a unei persoane care se bucură de sprijinul grupurilor parlamentare se vede în faptul că sunt 96 de Ordonanţe neatacate.
Economica.net - mar, 08 oct. 2013, 19:26
Băsescu: Sunt 96 de Ordonanţe ale Guvernului, niciuna atacată de Avocatul Poporului

Traian Băsescu a arătat că un punct al Acordului de coabitare cu premierul s-a referit la consolidarea independenţei justiţiei în raport cu influenţa politică, precum şi respectarea prevederilor Constiţutiei la emiterea ordonanţelor de urgenţă şi punerea în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale.

„Păi, mâine am de promulgat o lege în care majoritatea USL n-a respectat recomandările Curţii Constituţionale”, a comentat Traian Băsescu.

El l-a mai acuzat pe premier că nu a respectat acel punct din acord cu privire la consolidarea independenţei justiţiei în raport cu influenţa politică.

„Păi, când premierul ordonă: «Schimbaţi un procuror şef care e cu delegaţie şi puneţi omul meu», iar ministrul execută, procurorul general execută, mai suntem în faţa consolidării independenţei justiţiei?”, a spus Băsescu.

Un alt punct al acordului se referă, potrivit preşedintelui Traian Băsescu, la numirea în funcţia de avocat al poporului a unei persoane care se bucură de sprijinul diferitelor grupuri parlamentare.

„Ştim toţi că s-a spus «Asta e soluţia», iar efectul îl vedem. Sunt 96 de Ordonanţe de Urgenţă emise de Guvernul Ponta, niciuna atacată de Avocatul Poporului”, a precizat Traian Băsescu, făcând referire inclusiv la OUG care „încalcă grosier tratamentul egal al persoanelor”, şi anume modificările la Legea insolvenţei.

„Domnul Ghiţă trebuie sa purceadă la a achizitiona televiziuni şi radiouri, dacă se poate şi Televiziunea Română, să le pună în slujba domnului Victor Ponta. Şi atunci, dăm o Ordonanţă de Urgenţă cu caracter discriminatoriu pentru ţintele domnului Ghiţă şi ale domnului Ponta. Din păcate, Avocatul Poporului am înţeles că astăzi a anunţat că reflectează, că va discuta. Cum este posibil să nu iei Articolul 16 din Constituţie şi să vezi în ce măsură 80 aliniatul corespunde acestui articol? Dânsul gândeşte”, a mai comentat preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că acest acord reflectă o mare îngrijorare a sa, şi anume că cei doi politicieni, Crin Antonescu şi Victor Ponta, „nu vor respecta nici Constituţia, nici legile, ceea ce se confirmă în viaţa de zi cu zi, la fel cum nu au respectat Constituţia şi legile când au pus în practică lovitura de stat eşuată din vara anului 2012”.

Te-ar mai putea interesa și
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial....
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...