Termoenergetica, amendată de ANPC. Furniza agent termic la temperaturi prea mici

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Termoenergetica Bucureşti cu 10.000 de lei pentru că nu furniza agent termic la temperatura din contract, respectiv 55 – 60 de grade Celsius, unei asociaţii de proprietari din Sectorul 3.
News.ro - vin, 30 dec. 2022, 19:36
Termoenergetica, amendată de ANPC. Furniza agent termic la temperaturi prea mici
ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că a avut loc un control în ultimele zile la Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA pentru a verifica motivele nerezolvării celor 31 de reclamaţii ale unei asociaţii de proprietari din Sectorul 3 al Capitalei, deşi în baza de date a companiei figurau ca fiind rezolvate, precum şi pentru faptul că aceasta nu furnizează agentul termic la temperatura din contract, respectiv 55 – 60 grade C, notează News.ro.
“În ceea ce priveşte sesizările depuse de consumatori, în momentul de faţă, situaţia constatată de comisari în teren este următoarea: în cazul uneia dintre ele operatorul economic a făcut dovada acordării diminuărilor conform contractului, acestea evidenţiindu-se în factura din luna decembrie;
în cazul alteia, avaria semnalată în zona Tineretului, nominalizată de cetăţeni, a fost remediată, temperaturile apei calde livrate fiind în parametri, dar temperatura agentului termic furnizat de CET Progresul, deşi a fost livrată în parametri, a ajuns în punctul termic la sub jumătate din valoare, situaţie în care temperatura la care agentul termic ajunge la consumator nu poate fi asigurată conform contractului”, a afirmat ANPC.
Te-ar mai putea interesa și
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat......
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...