Cea mai mare bancă din SUA raportează pierderi, după cheltuieli de 9,2 mld. de dolari pentu litigii

Banca americană JPMorgan, cea mai mare din Statele Unite, a raportat pentru perioada iulie-septembrie pierderi de aproape 400 milioane dolari, primul rezultat negativ trimestrial din ultimii opt ani, după ce a contabilizat cheltuieli de 9,2 miliarde dolari din litigii
Economica.net - vin, 11 oct. 2013, 12:39
Cea mai mare bancă din SUA raportează pierderi, după cheltuieli de 9,2 mld. de dolari pentu litigii

Rezultatele operaţionale au fost bune, însă cifrele au fost influenţate negativ de înregistrarea cheltuielilor foarte mari pentru unele litigii, a declarat directorul general al băncii, Jamie Dimon, citat de Financial Times.

Banca a înregistrat în trimestrul al treilea o pierdere de 380 de milioane de dolari, de la un profit de 5,7 miliarde de dolari în perioada similară a anului trecut. Veniturile au scăzut de la 25,9 miliarde de dolari la 23,9 miliarde de dolari în intervalul analizat.

JPMorgan a anunţat pentru prima dată valoarea rezervelor constituite pentru litigii, de 23 de miliarde de dolari. Pe lângă această sumă, banca estimează pierderi suplimentare „rezonabile” de încă 6,8 miliarde de dolari.

Instituţia de credit negociază cu autorităţile americane, inclusiv Departamentul de Justiţie, pentru a scăpa printr-un acord amiabil de acuzaţiile că nu a procedat corect la vânzarea de instrumente financiare legate de piaţa imobiliară.

În timpul negocierilor a fost discutată o amendă record de 11 miliarde de dolari.

Acuzaţiile autorităţilor vizează în principal băncile Bear Stearns şi Washington Mutual, preluate de JPMorgan în timpul crizei la cererea statului american. Dimon a afirmat că JPMorgan încearcă să obţină termeni mai favorabili într-o înţelegere cu autorităţile, în care să fie recunoscute circumstanţele extraordinare legate de achiziţia celor două bănci.

Oficialii americani au cerut JPMorgan să preia Bear Stearns şi Washington Mutual pentru a evita colapsul acestor bănci şi impactul negativ puternic asupra sistemului financiar.

JPMorgan a înregistrat anul trecut profit record, pentru al treilea an consecutiv, de 21,3 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns  la organismele internaționale pentru a finanța datoria. Am luat jumătate de miliard  de euro de la BID
România a ajuns la organismele internaționale pentru a finanța datoria. Am luat jumătate de miliard de euro de la BID
enatul a adoptat, joi, propunerea legislativă pentru ratificarea acordului de împrumut - primul împrumut pentru politici de dezvoltare în domeniul fiscal şi creştere economică - dintre......
Anunț pentru toți clienții BRD! Noi forme de plăți instant, disponibile direct în aplicația YOU BRD. Cine beneficiază
Anunț pentru toți clienții BRD! Noi forme de plăți instant, disponibile direct în aplicația YOU BRD. Cine beneficiază
BRD Groupe Société Générale extinde funcționalitățile disponibile prin serviciul RoPay în aplicația mobilă YOU ...
La marginea colapsului energetic, România face în sfârșit baterii. ANRE aprobă pe bandă noi capacități de producție și stocare
La marginea colapsului energetic, România face în sfârșit baterii. ANRE aprobă pe bandă noi capacități de producție ...
„În şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din 4 august au fost aprobate 5 licenţe de exploatare comercială pentru ...
Avertisment pentru românii din Ungaria. Un portal vinde ilegal roviniete cu peste 50% mai scumpe- CNAIR
Avertisment pentru românii din Ungaria. Un portal vinde ilegal roviniete cu peste 50% mai scumpe- CNAIR
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat în mediul online un portal deţinut ...