Fitch: Decizia UE privind ţigările electronice ar putea creşte investiţiile producătorilor de ţigarete

Decizia Parlamentului European de a respinge propunerea care viza vânzarea ţigărilor electronice numai în farmacii ar putea să determine marile companii de ţigarete să accelereze lansarea de noi produse sau să-şi majoreze investiţiile, a apreciat vineri agenţia de evaluare Fitch Ratings.
Economica.net - vin, 11 oct. 2013, 13:48
Fitch: Decizia UE privind ţigările electronice ar putea creşte investiţiile producătorilor de ţigarete

Potrivit Fitch, în deciziei Parlamentului European ţigările electronice vor rămâne un segment profitabil pentru micii jucători în timp ce marii producători vor dori să se asigure că nu rămân în urmă pe măsură ce piaţa creşte.

‘Creşterea pe termen mediu pentru ţigările electronice, care reprezintă 2% din piaţa UE, este greu de preconizat şi va depinde de preţ, disponibilitate şi experienţa consumatorilor. Cu toate acestea, credem că perspectivele de creştere ar putea fi substanţiale’ se arată într-un comunicat de presă al Fitch.

Parlamentul European a introdus unele restricţii cu privire la publicitate însă decizia ca ţigările electronice să nu fie considerate un medicament înseamnă că procesul de înlocuire al ţigaretele tradiţionale va putea continua. În prima fază marile companii producătoare de ţigarete nu au fost prezente pe segmentul ţigărilor electronice însă în prezent încearcă să ajungă din urmă micii producători specializaţi pe acest gen de produs. Recent British American Tobacco şi-a lansat propriile produse pe piaţa din Marea Britanie, iar Philip Morris International pregăteşte şi el mai multe produse.

De asemenea, pe termen lung, UE şi guvernele statelor membre ar putea decide să taxeze ţigările electronice, în special dacă această soluţie va conduce la un declin mai rapid a fumatului. Taxele anuale colectate în UE de pe urma vânzărilor de ţigări este de aproximativ 100 miliarde de euro, mult peste costurile suplimentare asociate cu fumatul în regiune, iar guvernele vor fi forţate să găsească o soluţie pentru veniturile pierdute.

 

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...