Berlusconi compară cazul său cu cel al Iuliei Timoşenko, spunând că riscă să putrezească în detenţie

Silvio Berlusconi, condamnat la închisoare în dosarul Mediaset, a comparat situaţia lui judiciară cu cea a fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, aflată în detenţie după un proces catalogat drept politic, explicând că a fost avertizat în acest sens de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Economica.net - vin, 11 oct. 2013, 18:25
Berlusconi compară cazul său cu cel al Iuliei Timoşenko, spunând că riscă să putrezească în detenţie

„Avocaţii îmi spun că viitorul meu este sumbru. Voi putrezi în închisoare. Şi, după cum demonstrează cazul Iuliei Timoşenko, după multe proteste, chiar şi rezistenţa faţă de aceste evenimente se calmează”, a declarat Berlusconi, citat de ziarul Corriere della Sera.

Preşedintele rus „Vladimir Putin m-a avertizat că voi fi pus să plătesc… Mi-a spus că voi avea soarta Iuliei Timoşenko”, a continuat Berlusconi, care este prieten cu liderul Rusiei.

Iulia Timoşenko se află în detenţie fiind condamnată, în octombrie 2011, la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, după ce, în calitatea de premier, a semnat acorduri cu Rusia în domeniul gazelor care ar fi fost dezavantajoase pentru Ucraina. Consiliul Europei a cerut eliberarea liderului opoziţiei ucrainene, iar condamnarea sa este considerată una cu caracter politic.

Silvio Berlusconi trebuie să ispăşească un an de închisoare în dosarul Mediaset, dar probabil va fi plasat în arest la domiciliu sau va efectua muncă în folosul comunităţii. Berlusconi, 77 de ani, fusese condamnat în prima instanţă şi în apel la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală, cu o interdicţie de cinci ani privind deţinerea de funcţii publice. Pedeapsa de condamnare la închisoare a fost confirmată de instanţa supremă, care a decis rejudecarea la Curtea de Apel din Milano a sancţiunii suplimentare, cea de interzicere a funcţiilor publice. În privinţa condamnării la închisoare, trei din cei patru ani beneficiază de o amnistie, astfel că Berlusconi ar avea de executat doar un an. În contextul vârstei înaintate, avocaţii fostului premier italian au anunţat că acesta optează pentru muncă în folosul comunităţii. Cazul se referă la achiziţionarea de către trustul Mediaset a drepturilor de difuzare a aproximativ 3.000 de filme produse de companii precum Paramount si Fox. Trustul Mediaset, aparţinând familiei lui Silvio Berlusconi, a fost găsit vinovat că a cumpărat drepturi de difuzare, în intervalul 1995 – 1998, la preţuri majorate intenţionat, prin intermediul unor companii offshore, în scopul comiterii unor fraude fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj că medicina de calitate nu......
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...