Aurescu: Aderarea la Schengen este o prioritate majoră pentru România. Contăm pe susţinerea Preşedinţiei suedeze

Aderarea la Schengen este o prioritate majoră pentru România, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, menţionând că ţara noastră contează pe sprijinul în acest dosar, în calitate de mediator, al Suediei care a preluat la 1 ianuarie Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
AGERPRES - J, 12 ian. 2023, 12:05
Aurescu: Aderarea la Schengen este o prioritate majoră pentru România. Contăm pe susţinerea Preşedinţiei suedeze

Şeful diplomaţiei române a amintit, în conferinţa de presă organizată de Ambasada Suediei la Bucureşti cu prilejul preluării Preşedinţiei Consiliului UE, maniera în care ţara noastră a gestionat situaţia creată de războiul din Ucraina, arătând că România a fost un „gardian de facto al securităţii UE”.

Referitor la votul împotriva aderării la spaţiul Schengen, de la Consiliul JAI din 8 decembrie, Aurescu a afirmat „României i-au fost nedrept negate aşteptările sale legitime”.

„Contăm pe susţinerea Preşedinţiei suedeze”, a spus el, arătând că ţara noastră se află în „cea mai favorabilă poziţie de până acum”. „Nu o luăm de la zero, ci construim pe tot ce am obţinut până acum”, a completat Bogdan Aurescu.

La rândul său, ambasadoarea Suediei la Bucureşti, Therese Hyden, a punctat că „dosarul Schengen va fi pe agenda unei reuniuni oficiale, atunci când condiţiile vor fi propice”, anume când Austria îşi va schimba poziţia privind România, iar Olanda îşi va schimba poziţia privind Bulgaria.

„Am preluat acest dosar important de la Preşedinţia cehă şi vom lucra intens”, a completat diplomatul. „Este prea devreme să ne pronunţăm când se va încheia acest proces”, a menţionat Therese Hyden, în ceea ce priveşte un orizont de timp.

Ministrul Aurescu a precizat că, în acest moment, există un dialog cu partea austriacă, pentru a crea „premisele pentru un context favorabil”. „Nu trebuie să creăm aşteptări grăbite”, a evidenţiat el.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine
Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine
Grupului elvețian Puratos, unul dintre liderii mondiali în furnizarea de ingrediente și soluții pentru industria de panificație, patiserie și ciocolaterie, cu afaceri estimate la 55 de milioane......
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Un nou concept de locuire ar putea prinde avânt în România și ar putea deveni unul dintre cele mai reprezentative, este ...
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, ...
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...