Director UMB: Vom încheia în termen toate lucrările. Avem 5.000 de oameni care lucrează efectiv

Toate lucrările contractate de grupul UMB vor fi finalizate în termen, a declarat Cornel Bunghiuz, directorul general al grupului controlat de Dorinel Umbrărescu. Joi au fost semnate contractele pentru loturile 2 și 3 din Autostrada Buzău - Focșani (A7).
Anemona Andone - J, 12 ian. 2023, 13:45
Director UMB: Vom încheia în termen toate lucrările. Avem 5.000 de oameni care lucrează efectiv

„Vă asigur că, într-adevăr, o să ne mobilizăm exemplar, aș putea spune militărește, astfel încât să ne încadrăm în termen sau poate chiar mai devreme pentru contractele pe care le avem în derulare. Organizarea o să o facem pas cu pas, în funcție de evoluția contractelor, de evoluția timpului, pentru că deocamdată este iarna, sunt locuri unde plouă, unde ninge. Dar vă asigurăm că ne vom organiza astfel încât toate lucrările să fie încheiate în termen. Resursa umană este de 5.000 de oameni care lucrează efectiv”, a declarat Cornel Bunghiuz, la sediul Ministerului Transporturilor.

UMB a fost desemnat câștigător pe toate cele 10 loturi ale A7 de la Buzău la Pașcani și a semnat contractele pentru 7 dintre ele. Pentru cele trei loturi de la Bacău la Pașcani au fost depuse contestații.

În total, dacă va câștiga toate cele 10 loturi de pe A7, UMB va avea în lucru peste 400 de kilometri de autostradă și drum expres.

Reprezentantul UMB a mai dat joi asigurări că anul acesta va fi dat în trafic și tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12).

CITEȘTE ȘI

Te-ar mai putea interesa și
Luca Niculescu: România are capital pentru investiţii, dar este nevoie de reconstruirea capitalului de încredere
Luca Niculescu: România are capital pentru investiţii, dar este nevoie de reconstruirea capitalului de încredere
România dispune de capital, resurse, economii care pot fi direcţionate către investiţii şi acces la fonduri europene, însă dezvoltarea economică are nevoie şi de un alt tip de capital, cel......
Chiriţoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Chiriţoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporţie de 91% la firmele cu capital românesc şi doar 9% au ajuns ...
Grupul MOL – Profit de 1,25 miliarde de dolari, înainte de impozitare, în trimestrul 3 din 2026
Grupul MOL – Profit de 1,25 miliarde de dolari, înainte de impozitare, în trimestrul 3 din 2026
Grupul MOL a raportat un profit înainte de impozitare de 1,25 miliarde de dolari pentru trimestrul al treilea din 2026, ...
Sancţiuni SUA-Cuba. China se opune încercărilor de „sabotare” a relaţiilor sale cu Havana
Sancţiuni SUA-Cuba. China se opune încercărilor de „sabotare” a relaţiilor sale cu Havana
China a condamnat vineri noile sancţiuni impuse Cubei de Statele Unite şi a menţionat încercări americane de ''a sabota'' ...