SUA: Curtea supremă analizează o reclamaţie privind rolul Mercedes în timpul dictaturii din Argentina

Curtea supremă americană analizează dacă grupul german Daimler trebuie să răspundă în Statele Unite acuzaţiilor că divizia Mercedes a fost complice la încălcarea drepturilor omului în Argentina, în timpul dictaturii din perioada 1976-1983, relatează AFP.
Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 14:24
SUA: Curtea supremă analizează o reclamaţie privind rolul Mercedes în timpul dictaturii din Argentina

În acest caz, 22 de reclamanţi, 21 de argentinieni şi un chilian, foşti angajaţi sau rude ale unor defuncţi care au lucrat la uzina Mercedes Benz din Argentina, acuză conducerea companiei că a colaborat cu dictatura argentiniană în timpul „războiului murdar” din 1976-1983 şi solicită compensaţii.

Reclamanţii afirmă că responsabili ai Mercedes în Argentina au identificat membri ai rezistenţei sau agitatori, i-au denunţat regimului şi au permis descinderi violente ale poliţiei, arestări arbitrare, torturi şi dispariţii ale unor angajaţi care au fost probabil executaţi sumar.

Şeful poliţiei, responsabil de acele raiduri, a fost ulterior recrutat de Mercedes ca şef de securitate, pentru acoperirea abuzurilor sale, potrivit plângerii în nume colectiv.

Reclamanţii invocă două legi americane pentru obţinerea de compensaţii de la Daimler, compania mamă a Mercedes, respectiv legea de protecţie a victimelor torturilor şi o altă lege, veche de două secole, numită „Alien Tort Statute”, care permite străinilor să deschidă procese în SUA pentru încălcarea, în străinătate, a legislaţiei internaţionale.

Este pentru a doua oară într-un an când Curtea supremă judecă responsabilitatea unei companii străine, suspectată de încălcarea legislaţiei internaţionale în afara Statelor Unite.

În primăvară, Curtea a dat câştig de cauză grupului petrolier Shell, acuzat de complicitate la încălcarea drepturilor omului în Nigeria, respingând plângerea făcută de 12 reclamanţi.

Daimler a obţinut câştig de cauză într-o primă instanţă, dar a pierdut la o curte de apel din California, unde deţine o filială.

Reclamanţii spun că Daimler deţine în totalitate Mercedes Benz-USA, cu sediul în California, de unde Mercedes comercializează vehicule ale grupului în vestul Statelor Unite.

„Daimler câştigă miliarde de dolari anual din vânzarea de maşini de lux în California”, se arată în documentele depuse de reclamanţi.

Curtea de apel din San Francisco a apreciat că tribunalele americane au un mare interes să corecteze abuzurile aduse drepturilor omului, la nivel internaţional.

„Când companii ca DaimlerChrysler, numele grupului înainte de vânzarea participaţiei la compania americană Chrysler, colaborează cu dictatori violenţi, militari sau organizaţii teroriste, şi joacă un rol oribil în încălcarea drepturilor omului, ele trebuie să dea socoteală”, a declarat Misty Seemans, de la organizaţia EarthRights International, care a depus o moţiune de susţinere a reclamanţilor argentinieni.

Organizaţia de apărare a drepturilor omului este îngrjorată de o tendinţă a Curţii supreme de a da câştig de cauză companiilor, 61% dintre decizii fiind favorabile acestora în ultimii cinci ani. Dacă tribunalul va accepta argumentele Daimler, va da multinaţionaloer străine un avantaj enorm în faţa companiilor noastre, şi anume dreptul de a se bucura de toate privilegiile de a face afaceri în SUA cu garanţia de a nu fi date în judecată, potrivit EarthRights International.

Guvernul Obama consideră însă că judecarea unor companii străine pentru astfel de fapte ar putea afecta relaţiile diplomatice ale Statelor Unite şi interesele economice şi comerciale ale ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...