Acţiunile europene deschid în creştere

Acţiunile europene au deschis marţi în creştere, investitorii fiind optimişti după semnale că politicienii americani fac progrese către un acord pentru majorarea plafonului de îndatorare înaintea ca SUA să atingă joi limita maximă de împrumut, potrivit MarketWatch.
Economica.net - mar, 15 oct. 2013, 08:14
Acţiunile europene deschid în creştere

Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,5%, după ce şi piaţa din SUA a închis în urcare şedinţa de luni.

Acţiunile grupului de bunuri de lux Burberry au scăzut cu aproape 5%, după ce Apple a anunţat că directorul general al Burberry, Angela Ahrendts, va prelua funcţia de vicepreşedinte responsabil de retail şi magazine online la producătorul de smartphone-uri şi tablete.

Congresul american are tot mai puţin timp pentru a depăşi un impas politic care riscă să împingă SUA în situaţia de a nu-şi plăti datoriile dacă limita de împrumut a ţării, în prezent la 16.700 de miliarde de dolari, nu este majorată până la 17 octombrie.

Liderii democraţi şi republicani din Senat au continuat luni să lucreze la detaliile unui acord care ar împiedica intrarea ţării în default şi ar pune capăt unei opriri parţiale a activităţii statului federal, aflată deja în a 15-a zi. Un acord, care va necesita însă susţinerea membrilor legislativului american, ar putea fi anunţat chiar de marţi, notează Bloomberg.

Liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, a declarat că este „foarte optimist” în privinţa încheierii unei înţelegeri „săptămâna aceasta”. Senatorul Mitch McConnell, lider al republicanilor din camera superioară, a declarat că este de acord cu Reid că „se va ajunge la un acord acceptabil pentru ambele părţi”.

Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Londra) a crescut cu 0,6%, DAX (Frankfurt) a avansat cu 0,5%, iar CAC 40 (Paris) a urcat cu 0,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu, transmite......
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea ...
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...