ANPC a amendat compania Juguar IMP, care vinde bunuri de uz casnic, cu 140.000 de lei și a interzis comercializarea unor produse în valoare de 4 milioane de lei

Protecţia Consumatorilor a amendat SC Juguar IMP SRL cu aproape 140.000 lei şi a interzis comercializarea unor produse în valoare de peste 4 milioane de lei în urma neregulilor constate în cadrul controalelor care au vizat acest operator comercial, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 20 ian. 2023, 20:08
ANPC a amendat compania Juguar IMP, care vinde bunuri de uz casnic, cu 140.000 de lei și a interzis comercializarea unor produse în valoare de 4 milioane de lei

„Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat o amplă acţiune de control, pentru verificarea modului în care operatorul economic, SC Juguar IMP SRL, respectă prevederile legale în domeniu, în urma unei sesizări primite de la un consumator. Verificările s-au derulat pe mai multe zile, atât la sediul acestuia, cât şi la cel al depozitului pe care îl deţine, în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În urma neregulilor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat mai multe sancţiuni, astfel: amenzi contravenţionale în valoare de 139.000 lei; oprirea temporară de la comercializare până la remedierea deficienţelor constatate, pentru circa 163.000 bucăţi produse nealimentare, în valoare de aproximativ 900.000 lei; interzicerea punerii la dispoziţie pe piaţă a circa 900 bucăţi jucării neconforme, în valoare de aproximativ 90.000 lei; interzicerea punerii la dispoziţie pe piaţă a circa 115.000 bucăţi produse neconforme, în valoare de 4,16 milioane lei şi rechemarea de pe piaţă a produselor neconforme de acelaşi tip; propunerea emiterii deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte. Totodată, depozitul a fost sigilat până la definitivarea controlului.

Abaterile constatate de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor în cadrul controalelor au fost existenţa unei practici comerciale incorecte prin comercializarea unor echipamente electrice şi a unor produse nealimentare de bucătărie însoţite de informaţia „Quality German” fără a putea prezenta documente sau studii din care să rezulte veridicitatea informaţiei, comercializarea a diverse produse nealimentare fără a fi însoţite de documente necesare şi informaţii în limba română, comercializarea a diverse produse nealimentare fără a deţine declaraţie de conformitate, comercializarea unor jucării fără a avea menţionate, pe etichetă, informaţii în limba română privind avertismentele de siguranţă şi fără a fi însoţite de declaraţii de conformitate, comercializarea a diverse produse nealimentare fără a fi însoţite de informaţii privind principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, modul de utilizare sau eventualele riscuri previzibile şi lipsa certificatului de garanţie.

„Din păcate, o perioadă lungă de timp anumiţi operatori economici reuşesc să păcălească consumatorii. Singurul lucru de calitate germană dintre produsele lor este afirmaţia că acestea sunt de altă calitate, mult departe de ţara cu pricina”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Armenia respinge presiunile Moscovei de a organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană
Armenia respinge presiunile Moscovei de a organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană
Premierul armean Nikol Paşinian a respins luni apelul preşedintelui rus Vladimir Putin la organizarea unui referendum asupra aderării Armeniei la Uniunea Europeană, pe fondul presiunilor Moscovei......
Ungurii de la MOL și-au dublat profitul benzinăriilor din România în 2025
Ungurii de la MOL și-au dublat profitul benzinăriilor din România în 2025
Subsidiara locală a grupului petrolier ungar MOL a raportat un profit aproape dublu în 2025 – 319 milioane de lei, potrivit ...
Lovitură pentru mega-proiectul Hagag din Constanța: Tribunalul a suspendat PUZ-ul pentru cele peste 2.000 de apartamente
Lovitură pentru mega-proiectul Hagag din Constanța: Tribunalul a suspendat PUZ-ul pentru cele peste 2.000 de apartamente
Dezvoltatorul Hagag, care a investit peste 200 de milioane de euro pe plan local, anunța în urmă cu o lună semnarea unui ...
Filmul Fjord, câștigătorul premiului Palme d’Or, va fi proiectat luna aceasta în avanpremieră în România în 90 de cinematografe din toată țara
Filmul Fjord, câștigătorul premiului Palme d’Or, va fi proiectat luna aceasta în avanpremieră în România în ...
Filmul Fjord, în regia lui Criastian Mungiu și care a câștigata premiul Palme d'Or al Festivalului de Film de la Cannes, ...