Tesla anunță că aduce camionul electric Semi în Europa, după aproape zece ani de întârzieri

Tesla intenţionează să lanseze camionul electric Semi pe piaţa europeană, extinzând modelul dincolo de America de Nord şi intrând pe o piaţă a transportului greu unde mai mulţi rivali oferă deja camioane electrice, transmite Reuters, relatează News.ro.
News.ro - S, 12 sept. 2026, 15:03
Tesla anunță că aduce camionul electric Semi în Europa, după aproape zece ani de întârzieri

Compania condusă de Elon Musk va prezenta săptămâna viitoare specificaţiile pentru Europa şi detaliile lansării, la salonul IAA Transportation din Hanovra, Germania.

Semi a fost prezentat iniţial în 2017, iar Tesla intenţiona să înceapă producţia în 2019. Calendarul a fost însă amânat în repetate rânduri, compania acordând prioritate bateriilor necesare automobilelor sale electrice pentru pasageri. Primele livrări limitate, inclusiv către PepsiCo, au început în SUA la sfârşitul anului 2022.

În aprilie, Tesla a anunţat că primul Semi a ieşit de pe o linie de producţie de mare volum din Nevada. În actualizarea pentru acţionari din iulie, compania a precizat însă doar că producţia Semi va începe în 2026, eliminând o prognoză anterioară privind producţia de volum în acest an.

Versiunea prezentată pe site-ul Tesla din Germania are o autonomie de până la 550 de kilometri, la o masă totală a ansamblului de 40 de tone, şi un consum de aproximativ 1 kWh pe kilometru. Camionul cântăreşte aproximativ 9.100 de kilograme fără remorcă şi încărcătură.

Tesla susţine că Semi poate recupera aproximativ 60% din autonomie în 30 de minute prin reţeaua Megacharger, care poate furniza o putere de încărcare de până la 800 kW.

Compania mizează şi pe programarea încărcării în funcţie de traseu şi pe centre de service dedicate pentru a reduce perioadele în care camioanele sunt indisponibile, în încercarea de a câştiga teren pe piaţa europeană a transportului electric de marfă.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 102,76 de milioane de lei (19,23 de milioane de euro), transmite Agerpres. ...
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru aceste decizii, iar mai departe decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru ...
Deciziile privind solicitările de majorări salariale formulate de sindicate vor fi luate la nivelul Guvernului, în funcţie ...
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Antibiotice S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, la solicitarea directorului ...
Gigantul auto chinez BYD a pus, declarativ, ochii pe România. Vicepreședintele Stella Li a venit la București și caută „potențiale colaborări industriale”
Gigantul auto chinez BYD a pus, declarativ, ochii pe România. Vicepreședintele Stella Li a venit la București și caută ...
Stella Li, vicepreședinte executiv al companiei chineze BYD, a început o vizită în România cu scopul declarat de a discuta ...