UE și Canada au încheiat negocierile asupra acordului de liber schimb

UE și Canada au încheiat vineri negocierile asupra acordului de schimb începute în 2009 și care ar urma să ducă la creșterea cu peste 20% a volumului schimburilor comerciale între cele două părți, au anunțat, într-o conferință de presă comună, președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso și premierul canadian Stephen Harper.
Economica.net - vin, 18 oct. 2013, 13:37
UE și Canada au încheiat negocierile asupra acordului de liber schimb

Barroso și Harper au semnat vineri, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles, un acord politic asupra elementelor cheie ale acordului de liber schimb, în perioada următoare urmând să fie finalizate o serie de aspecte tehnice și juridice.

Acest acord ‘deschide o nouă eră în relațiile dintre UE și Canada’, a declarat Barroso, salutând încheierea ‘primului acord de liber schimb cu una dintre țările G8’.

Stephen Harper a vorbit la rândul său despre ‘un acord istoric’ pentru țara sa, care va avea astfel acces la o piață formată din 500 de milioane de consumatori.

Acordul ‘va crea noi oportunități de cele două părți ale Atlanticului’, respectiv ‘va crește schimburile comerciale și investițiile, generând creștere și investiții, atât în UE cât și în Canada’, a subliniat CE într-un comunicat, chiar dacă precizează că ‘aspecte tehnice și juridice’ urmează încă a fi finalizate.

După intrarea sa în vigoare, acordul va duce la creșterea schimburilor comerciale între cele două zone cu 23%, ceea ce reprezintă aproape 26 de miliarde de euro. Pentru UE acest lucru se va traduce în creșterea PIB-ului cu 12 miliarde de euro pe an.

Detaliile acordului nu au fost încă dezvăluite, dar înțelegerea abordează în linii mari accesul la bunuri și servicii, transparența și protecția investițiilor, cooperarea în reglementarea și deschiderea piețelor publice.

CE și guvernul canadian au negociat timp de patru ani acest acord. Deși mai multe chestiuni au fost în divergență — precum cea a medicamentelor generice sau cea a serviciilor financiare — accesul produselor lactate în Canada și deschiderea pieței europene pentru carnea de vită canadiană au fost aspectele care au complicat cel mai mult negocierile.

În cele din urmă, Canada a acceptat să dubleze cota de brânză europeană admisă fără taxe vamale, în schimbul creșterii accesului pe piața europeană pentru producătorii canadieni de carne de vită. Concesia a permis deblocarea dosarului, dar nu a fost foarte bine primită de producătorii canadieni de lactate.

Conștient că producătorii de brânză canadieni vor suferi ‘pierderi minime și temporare’, Stephen Harper s-a angajat să le furnizeze acestora o ‘compensație’

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank are bani de la elvețieni pentru a credita investițiile verzi și digitale ale IMM-urilor prin programul SME Eco-Tech
CEC Bank are bani de la elvețieni pentru a credita investițiile verzi și digitale ale IMM-urilor prin programul SME Eco-Tech
CEC Bank oferă întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul producției finanțări în cadrul Programului SME Eco-Tech, schemă de sprijin destinată investițiilor verzi și digitale,......
Războiul giganţilor asiatici. China „atacă” Japonia cu o nouă listă neagră de sanţiuni economice
Războiul giganţilor asiatici. China „atacă” Japonia cu o nouă listă neagră de sanţiuni economice
China a adăugat luni pe o listă neagră de control al exporturilor 20 de entităţi japoneze care "au participat la întărirea ...
Anunț mare de la ING pentru toți clienții din România
Anunț mare de la ING pentru toți clienții din România
ING Bank România anunță lansarea SAFEcall, un nou serviciu de securitate destinat protejării clienților împotriva tentativelor ...
IULIUS aduce concepte noi de magazine și branduri în premieră în Palasul remodelat
IULIUS aduce concepte noi de magazine și branduri în premieră în Palasul remodelat
IULIUS continuă investiția de 80 de milioane de euro în remodelarea ansamblului mixed-use Palas Iași, care atrage anual ...