Alexandru Rafila: Nu am pârghiile legale să împiedic un medic să lucreze în sistemul de sănătate privat după terminarea programului la spitalul de stat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că un medic poate lucra simultan în sistemul public şi în cel privat, cu condiţia să nu existe o suprapunere între cele două şi să semneze un angajament că nu va redirecţiona niciodată un pacient din spitalul public în care lucrează către unul privat, "în care poate lucrează el sau o cunoştinţă de-a lui", relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 04 feb. 2023, 16:47
Alexandru Rafila: Nu am pârghiile legale să împiedic un medic să lucreze în sistemul de sănătate privat după terminarea programului la spitalul de stat

„Nu am, în momentul de faţă, pârghiile legale să împiedic un medic să-şi exercite profesia în sistemul privat după încheierea programului de lucru în sistemul public (…). Nu poate să existe suprapunere între cele două, adică să am program până la 3,00 şi am consultaţii la privat de la 12,00. Cel de-al doilea element, care de fapt confirmă ceea ce spuneam în luna septembrie, trebuie să fim foarte atenţi în ceea ce priveşte circuitul pacientului. Pacientul nu trebuie să fie examinat, evaluat într-un spital public cu resursele spitalului public şi ulterior îndrumat de acelaşi medical la spitalul privat.

Eu nu pot să fiu inconştient, nu eu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, oricine ar fi el, încât să redirecţioneze resursele dinspre sectorul public spre sectorul privat. Asta nu are niciun fel de legătură cu îngrădirea medicului de a lucra şi într-o parte şi în alta, cu condiţia să existe un angajament – poate să fie şi scris (…) în care el (…) respectă programul public şi face un angajament că nu va redirecţiona niciodată un pacient din spitalul în care lucrează către un alt spital privat, în care poate lucrează el sau lucrează o cunoştinţă de-a lui”, a precizat, sâmbătă, Rafila, la Prima TV.

În opinia sa, un astfel de angajament nu ar trebui să fie complicat de pus în practică şi l-ar putea da orice medic care lucrează atât la stat, cât şi în unităţile sanitare private.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...