Accident feroviar la Buenos Aires: Cel puţin 35 de oameni au fost răniţi

Cel puţin 35 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, după ce un tren a intrat cu putere, sâmbătă, în tampoanele de oprire de la capătul liniei de cale ferată, în gara Once din Buenos Aires, a anunţat secretarul argentinian pentru Securitate, Sergio Berni.
Economica.net - S, 19 oct. 2013, 14:00
Accident feroviar la Buenos Aires: Cel puţin 35 de oameni au fost răniţi

Mai multe vagoane au intrat pe peron, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune C5N.

„Trenul a terminat (cursa) pe peron şi tamponul de oprire a fost smuls”, a declarat un sindicalist din sectorul feroviar, Edgardo Reynoso.

Intrările în gară au fost blocate de poliţie, în timp ce răniţii au fost transportaţi la spitale din Buenos Aires.

„Pentru moment este imposibil să se determine cauzele accidentului”, a declarat Berni pentru televiziunea C5N.

Accidentul de sâmbătă s-a produs în aceeaşi gară în care un tren a intrat într-un tampon de oprire la capătul căii ferate la 22 februarie 2012, provocând 51 de morţi şi 700 de răniţi.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...