Mobius: Vom cumpăra acţiuni în oferta publică a Romgaz. Am cumpărat Nuclearelectrica

Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, din care face parte şi administratorul Fondului Proprietatea (FP), a declarat că este interesat de companiile de stat privatizate parţial de România, inclusiv de preluarea de acţiuni prin oferta publică a Romgaz.
Economica.net - D, 20 oct. 2013, 19:52
Mobius: Vom cumpăra acţiuni în oferta publică a Romgaz. Am cumpărat Nuclearelectrica

„Am cumpărat acţiuni prin oferta publică iniţială a Nuclearelectrica, intenţionăm să cumpărăm şi în cadrul ofertei publice a companiei de gaze (Romgaz – n.r.)”, a declarat Mobius într-un interviu pentru Reuters, preluată de Economic Times.

Mobius, un veteran al pieţelor emergente şi de frontieră, consideră că listarea Romgaz va contribui la creşterea în anvergură a Bursei de Valori Bucureşti şi la „promovarea României de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă”.

Templeton intenţionează să investească în România în cadrul strategiei pe pieţele de frontieră, pentru care a alocat 3 miliarde de dolari, şi care a fost focusată până acum pe Nigeria şi Arabia Saudită, ţări bogate în petrol.

Mobius a mai declarat că grupul Templeton este interesat de oportunităţi de investiţie în Grecia, care ar putea fi retrogradată în scurt timp la statutul de piaţă emergentă, deschizând calea pentru investitorii interesaţi de active cu un grad mai ridicat de risc.

Statul român vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz Mediaş la preţuri între 24 şi 32 lei pe titlu, estimând să obţină între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro), titlurile urmând să fie vândute, de marţi , atât pe Bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra.

Oferta va începe marţi şi va dura până pe 31 octombrie. O tranşă de 15% din pachet va fi rezervată investitorilor mici, iar diferenţa de 85% va fi alocată investitorilor instituţionali.
Oferta publică de la Romgaz va fi prima în care o parte din acţiuni va fi vândută pe pieţe externe, la Londra, prin intermediul certificatelor de depozit cu activ suport titlurile din ofertă.

Raportat la preţul minim din ofertă, de 24 lei/acţiune, Romgaz este evaluată la 9,25 miliarde lei (2,07 miliarde euro), iar la preţul maxim, de 32 lei/acţiune, la 12,33 miliarde lei (2,77 miliarde euro).

Pachetul majoritar de acţiuni al Romgaz Mediaş, respectiv 85,1%, este deţinut de Departamentul pentru Energie, iar 14,9% aparţine Fondului Proprietatea.

Romgaz a încheiat primul semestru cu o cifră de afaceri de 1,9 miliarde de lei, în scădere de la aproape 2,2 miliarde de lei în perioada similară din 2012. În acelaşi timp, profitul companiei a scăzut de la 797 milioane de lei la 622 milioane de lei, potrivit datelor prezentate pe pagina web a companiei. Rezultatele au fost întocmite conform standardelor internaţionale de contabilitate.

Compania de stat Nuclearelectrica a vândut în septembrie 10% din acţiuni prin oferta publică iniţială pe Bursă, pentru 281,8 milioane lei (63 milioane euro), suma minimă vizată prin această operaţiune, titlurile fiind emise printr-o majorare de capital de 312,4 milioane lei (69,8 milioane euro), la care Fondul Proprietatea a participat cu 30,6 milioane lei (6,8 milioane euro). Acţiunile emise în cadrul majorării de capital au reprezentat 11,077% din capitalul companiei.

Templeton Emerging Markets Group controlează active de peste 40 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...