Plumb: O eventuală exploatare a gazelor de şist va fi posibilă doar cu nou aviz

O eventuală exploatare a gazelor de şist, peste 4-5 ani, va fi efectuată doar în baza unei noi proceduri, cu un nou acord de mediu eliberat pe baza evaluării impactului asupra mediului, a declarat ministrul de resort, Rovana Plumb, la Washington, după o întâlnire cu oameni de afaceri americani.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 05:32
Plumb: O eventuală exploatare a gazelor de şist va fi posibilă doar cu nou aviz

Ministerul, aflat în delegaţia premierului Victor Ponta în SUA, a precizat că a solicitat în prealabil companiei Chevron măsuri suplimentare de protecţie, respectiv o evaluare de impact de mediu, inclusiv pentru etapa de explorare.

„După ce s-a finalizat evaluarea de impact de mediu, s-a procedat la emiterea acordului de mediu pentru explorare. Emiterea acordului de mediu pentru explorare înseamnã permisiunea pentru companie de a instala forajul, iar pe de altă parte obligaţia Ministerului Mediului, prin Garda Naţionalã de Mediu şi Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului, de a monitoriza în permanenţă modul în care se face explorarea”, a spus Plumb.

Referitor la operaţiunea de exploatare, ministrul a precizat că aceasta nu se va face decât în baza unui nou acord de mediu.

„În momentul în care se va face exploatare, peste 4 sau 5 ani, în momentul acela vorbim de o nouă procedură prin care acordul de mediu se va da pe baza evaluării de impact de mediu pentru exploatare”, a spus Ministrul Mediului.

Premierul Victor Ponta se află în vizită oficială la Washington, cu mai mulţi miniştri.

După discuţia cu premierul, compania americană a transmis agenţiei MEDIAFAX o declaraţie în care arată că Guvernul român şi Chevron vor consolida „fundaţia” pentru îmbunătăţirea securităţii energetice a României şi a oportunităţilor de dezvoltare prin explorarea gazelor, oferind comunităţilor un dialog bazat pe date ştiinţifice.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...