Economia României va cunoaşte o creştere între 2,7% şi 4,3%, în perioada 2014-2016 – studiu GfK

Experţii anticipează o uşoară înviorare a economiei româneşti în acest an, iar pentru perioada 2014 - 2016 se anticipează că economia României va cunoaşte o creştere cuprinsă între 2,7 procente şi 4,3 procente, se arată în studiul GfK - Climatul de consum Europa pentru al treilea trimestru al lui 2013.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 09:56
Economia României va cunoaşte o creştere între 2,7% şi 4,3%, în perioada 2014-2016 - studiu GfK

‘Pentru 2013, toţi experţii anticipează o uşoară înviorare a economiei româneşti, până în prezent extrem de slabă. Previziunile privind această ameliorare variază între 1,6 procente şi 2 procente. În perioada 2014 – 2016, se anticipează că economia României va cunoaşte o creştere cuprinsă între 2,7 procente şi 4,3 procente. Conform estimărilor actuale, PIB a crescut cu 0,5 procente în trimestrul al doilea. Cadrul economic general este favorabil: datoria naţională este în jur de 34 procente, deficitul bugetar în jur de 2,5 procente, iar şomajul se situează la circa 7 procente’, se arată în raport.

Potrivit studiului citat, România are încă nevoie de o serie de reforme pentru a putea ţine pasul, pe termen lung, cu celelalte ţări europene. Foarte multe companii continuă să rămână în proprietatea statului. Speranţele de continuare a privatizării au fost risipite în repetate rânduri, în special în industria chimică, minerit şi transporturi. În plus, încă mai există probleme legate de sistemul judiciar şi de piaţa neagră. Invitaţiile la licitaţii prezintă foarte adesea neregularităţi, iar guvernul trebuie să îşi îmbunătăţească comportamentul de plată, care, în unele domenii, este deficitar.

‘Consumul privat joacă un rol tot mai important în România. Venitul real este în creştere. În regiunea centrală a României, de exemplu, există zone unde rata şomajului este aproape zero. Sectorul încă slab al formării profesionale a fost recent reformat. După 1989, la nivelul întregii ţări, s-a investit extrem de puţin în acest sector, însă acum există o nouă legislaţie, pe baza căreia calificările profesionale pot fi complet remodelate. Este vorba aici de calificările practice. Obiectivul este satisfacerea cererii de pe pieţele de muncă locale printr-o colaborare strânsă cu instituţiile comerciale şi de stat. Se urmăreşte garantarea disponibilităţii de profesionişti calificaţi şi, în acelaşi timp, asigurarea unor perspective de carieră bune pentru tineri. Acest pas este esenţial, mai ales dacă ţinem seama de rata ridicată a şomajului din rândul tinerilor’, se menţionează în studiu.

Concluziile studiului GfK arată că în întreaga Europă se răspândeşte speranţa că punctul critic al crizei a fost depăşit, şi că economia a început, treptat, să se redreseze. În cel de al doilea trimestru unele ţări au înregistrat o creştere considerabilă în anumite sectoare, în timp ce altele au înregistrat cel puţin o încetinire semnificativă a tendinţei descendente.

Studiul GfK Climatul de consum Europa oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economiei şi veniturile, precum şi a dorinţei de cumpărare în rândul consumatorilor din 14 ţări europene.

GfK este una dintre cele mai mari firme de cercetare a pieţei din lume, cu circa 13.000 de experţi care se străduiesc să dobândească o înţelegere cat mai aprofundată a modului în care oamenii trăiesc, gândesc şi fac cumpărături, zi de zi, pe peste 100 de pieţe. În anul 2012, vânzările GfK se ridicau la 1,51 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Verdict final în cel mai mare proces imobiliar al deceniului: România scapă de plata a 400 de mil. de euro către Plaza Centers pentru Casa Radio
Verdict final în cel mai mare proces imobiliar al deceniului: România scapă de plata a 400 de mil. de euro către Plaza ...
Dezvoltatorul Plaza Centers, care a depus în 2022 o cerere de arbitraj la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții (ICSID) pentru soluționarea litigiului......
Strâmtoarea Ormuz – Israelul sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene. Ce spune China şi ce pregătesc Franţa şi Marea Britanie
Strâmtoarea Ormuz – Israelul sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene. Ce spune China şi ce pregătesc Franţa ...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat luni sprijinul pentru blocada asupra porturilor iraniene anunţată ...
Ce spune China după ce Ungaria şi-a ales un nou lider
Ce spune China după ce Ungaria şi-a ales un nou lider
China - Guvernul de la Beijing l-a felicitat luni pe liderul ungar Peter Magyar pentru victoria sa în alegerile parlamentare ...
O nouă eră pentru Ungaria – Ce a a anunţat Peter Magyar
O nouă eră pentru Ungaria – Ce a a anunţat Peter Magyar
Câştigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, a promis luni că va face totul pentru a garanta o nouă ...