Uniunea Europeană relansează negocierile de aderare cu Turcia

Uniunea Europeană a decis marţi să deschidă un nou capitol al negocierilor de aderare cu Turcia, după trei ani de blocaj, a anunţat preşedinţia lituaniană a Consiliului UE. Decizia a fost luată de miniştrii de externe ai statelor membre UE reuniţi la Luxemburg, iar deschiderea noului capitol de negocieri va avea loc la 5 noiembrie
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 10:21
Uniunea Europeană relansează negocierile de aderare cu Turcia

Decizia formală de a deschide un nou capitol de negocieri de aderare cu Ankara a fost luată în iunie, dar ea a fost amânată în cele din urmă, în special la presiunea Germaniei din cauza reprimării de către autorităţile turce a valului de proteste civile din Piaţa Taksim din Istanbul.

În raportul de monitorizare prezentat săptămâna trecută, Comisia Europeană a denunţat utilizarea excesivă a forţei de către poliţia turcă, dar a salutat ‘paşii importanţi’ ai Turciei în materie de democraţie.

Oficial candidată la aderarea la UE din 1999, Turcia nu a reuşit până în prezent să avanseze în negocieri, care se lovesc de rezervele Parisului şi Berlinului faţă de intrarea unei ţări musulmane în UE şi de absenţa unei soluţii a problemei Ciprului, a cărei parte de nord este ocupată din 1974 de trupe turce.

Din cele 35 de capitole de negocieri, 13 au fost deschise şi unul singur a fost închis provizoriu. UE condiţionează o deblocare suplimentară a negocierilor de recunoaşterea de către Ankara a Republicii Cipru, una dintre cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la numirea lui Dan Timotin în funcția de director operațional (COO) al......
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...