Fiscul modifică procedura de înregistrare în scopuri de TVA

Fiscul a elaborat o nouă procedură de înregistrare în scopuri de TVA, în acord cu ultimele modificări aduse în acest an Codului Fiscal, precum și cu noile denumiri ale structurilor fiscale teritoriale, în urma procesului de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit unui proiect de ordin publicat pe site-ul ANAF.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 14:56
Fiscul modifică procedura de înregistrare în scopuri de TVA

Prin modificările aduse Codului Fiscal prin Ordonanța Guvernului nr.16/ 2013 au fost schimbate condițiile în care persoanele impozabile, cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA, pot solicita înregistrarea în scopuri de TVA. Astfel, societățile comerciale cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA din cauza faptelor înscrise în cazierul fiscal al asociaților pot solicita înregistrarea în scopuri de TVA chiar dacă nu a încetat situația care a condus la anulare, dacă asociații respectivi nu sunt majoritari la momentul solicitării reînregistrării.

De asemenea, persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA din cauza nedepunerii niciunui decont de TVA pentru 6 luni/două trimestre calendaristice consecutive pot solicita înregistrarea în scopuri de TVA oricând, fără a mai exista termenul minim pentru depunerea cererii de trei luni de la data anulării.

Persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA întrucât nu au evidențiat, în deconturile de TVA depuse pentru 6 luni/două trimestre calendaristice consecutive, achiziții de bunuri/ servicii și nici livrări de bunuri/ prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, pot solicita înregistrarea în scopuri de TVA oricând fără a mai exista termenul maxim pentru depunerea cererii de 180 de zile de la data anulării.

Totodată a fost eliminată condiția impusă persoanei impozabile de a declara că va desfășura activități economice cel mai târziu în cursul lunii următoare celei în care a solicitat înregistrarea în scopuri de TVA.

În plus, având în vedere și măsurile organizatorice adoptate recent pentru organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care s-au adus modificări denumirii structurilor fiscale teritoriale și structurii organelor de conducere ale acestora, a fost necesară modificarea denumirilor structurilor de conducere ale organelor fiscale implicate în aplicarea procedurii de reînregistrare în scopuri de TVA.

Te-ar mai putea interesa și
România se află într-una dintre cele mai bune poziţii din ultimii ani în relaţia cu administraţia SUA – Nazare
România se află într-una dintre cele mai bune poziţii din ultimii ani în relaţia cu administraţia SUA – Nazare
Oportunităţile de finanţare, dezvoltarea infrastructurii şi implicarea capitalului american în proiecte energetice majore, precum şi importanţa parteneriatului cu Statele Unite ale Americii au......
Românii reduc comenzile de la restaurante și când cumpără prin platforme online. Analiză Wolt
Românii reduc comenzile de la restaurante și când cumpără prin platforme online. Analiză Wolt
Chiar dacă restaurantele vând în continuare, prin platforma Wolt, mai mult decât magazinele, în primul trimestru al ...
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
Producătorii chinezi de echipamente fotovoltaice spun că este puţin probabil ca orice creştere a cererii globale de energie ...
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL Supply Chain, divizia de logistică contractuală a Grupului DHL, își face intrarea pe piața din România și începe ...