Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de marţi în creştere pentru a noua şedinţă consecutiv, cea mai lungă perioadă de evoluţie pozitivă după iunie 2010, susţinute de îmbunătăţirea estimărilor financiare ale unor companii precum Novartis şi de scăderea şomajului în SUA.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 19:40
Acţiunile europene au închis în creştere

Indicele Stoxx 600 a avansat cu 0,5%, la un nou maxim al ultimilor cinci ani. În această lună, indicele a crescut cu 3,4%, după ce congresmenii americani au convenit să extindă limita de împrumut a guvernului SUA până în luna februarie şi au deblocat activităţile instituţiilor federale, transmite Bloomberg.

În SUA, angajatorii au creat în septembrie 148.000 de locuri de muncă, sub aşteptările analiştilor, însă rata şomajului a scăzut de la 7,3% la 7,2%, la cel mai redus nivel din noiembrie 2008.

„Discuţiile despre retragerea măsurilor de stimulare de către Rezerva Federală a SUA nu vor dispărea niciodată. Datele de pe piaţa muncii nu au fost spectaculoase, au arătat o încetinire. Investitorii se vor aştepta ca măsurile de stimulare să nu fie modificate de către Fed”, a declarat Manish Singh, director de investiţii la Crossbridge Capital în Londra.

Indicii naţionali au urcat pe 12 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele francez CAC 40 a crescut cu 0,4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,9%, iar FTSE 100 al bursei londoneze cu 0,6%.

Titlurile Novartis au închis cu 2% peste cotaţia de luni şi au avut cea mai mare contribuţie la avansul Stoxx 600. Cel mai mare grup farmaceutic din Europa a îmbunătăţit estimările privind creşterea vânzărilor din acest an şi anticipează un profit operaţional cel puţin egal cu cel din 2012.

„Profiturile companiilor europene au o evoluţie mixtă, dar aşteptările au fost scăzute. Previziunile pentru anul viitor sunt mai bune, iar investitorii sunt încântaţi de idee”, a declarat Jean-Paul Jeckelmann, director de investiţii la Banque Bonhote & Cie. în Neuchatel, Elveţia.

Acţiunile BHP Billiton au urcat cu 4,1%. Cel mai mare grup minier la nivel mondial şi-a îmbunătăţit estimările pentru producţia de minereu de fier din acest an, de la 207 milioane tone la 212 milioane tone.

Titlurile Deutsche Lufthansa au scăzut cu 2,4%. Operatorul de transport aerian a anticipat pentru anul viitor un profit operaţional de 600-700 milioane de euro, sub aşteptările analiştilor.

Anca Dumitrescu, [email protected]

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...