Primul Forum economic al Mediteranei începe la Barcelona

La Barcelona urmează să fie inaugurat primul Forum economic al Mediteranei, la care sunt aşteptaţi miniştrii afacerilor externe din zece ţări ale Uniunii Europene şi din nordul Africii. EFE aminteşte că Forumul începe pe fondul controverselor provocate de oportunitatea prezenţei şefului executivului regional catalan, Artur Mas.
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 07:34
Primul Forum economic al Mediteranei începe la Barcelona

În urma unui schimb escaladat de declaraţii între reprezentanţii guvernului central şi ai celui local, Mas va fi prezent la Forum, îi va saluta pe cei prezenţi, însă nu va avea nicio intervenţie publică şi nici nu va rămâne alături de premierul Mariano Rajoy la deschiderea oficială. În context, agenţia spaniolă de presă aminteşte că, recent, Artur Mas nu a venit la un eveniment petrecut tot în Barcelona, tot din motive de protocol, întrucât a fost prezent vicepremierul spaniol, Soraya Sáenz de Santamaría.

Forumul va avea loc la sediul Uniunii pentru Mediterana şi se desfăşoară în formatul ‘5+5’, un grup format din cinci ţări din sudul Europei – Spania, Italia, Franţa, Portugalia şi Malta – şi alte cinci din nordul Africii – Maroc, Algeria, Libia, Mauritania şi Tunisia – reprezentate de miniştrii de externe. În plus, la Forum iau parte şi reprezentanţi ai organizaţiilor oamenilor de afaceri din aceste ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere cu 1,22% şedinţa de tranzacţionare de joi
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere cu 1,22% şedinţa de tranzacţionare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis joi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 172,93 milioane de lei (32,88 milioane de euro)....
Fenomen depistat în toate magazinele din România. Anunț de la ANPC
Fenomen depistat în toate magazinele din România. Anunț de la ANPC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului "shrinkflation", care ...
UPDATED Circulația pe noul tronson de autostrada între Adjud și Bacău de pe A7 se deschide luni, 31 august, la ora 16. Ce spune Bolojan
UPDATED Circulația pe noul tronson de autostrada între Adjud și Bacău de pe A7 se deschide luni, 31 august, la ora 16. ...
Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud şi Bacău Sud, ...
Nicușor Dan: România nu cere SUA mai mult, România se oferă să facă mai mult
Nicușor Dan: România nu cere SUA mai mult, România se oferă să facă mai mult
România nu cere SUA mai mult, ci se oferă să facă mai mult, afirmă preşedintele Nicuşor Dan într-un articol de opinie ...