Ponta: Argumentele la Visa Waiver au fost înţelese de Congresul SUA, dar nu vreau să dau speranţe deşarte

Argumentele României pentru programul Visa Waiver au fost clar înţelese de reprezentanţii Congresului american, a declarat premierul Ponta, adăugând însă că nu vrea să creeze "speranţe deşarte" şi că, deocamdată, se poate considera că a fost adăugată încă o "cărămidă" în îndeplinirea obiectivului.
Economica.net - J, 24 oct. 2013, 05:54
Ponta: Argumentele la Visa Waiver au fost înţelese de Congresul SUA, dar nu vreau să dau speranţe deşarte

El a arătat că este foarte important pentru ca România să fie luată în considerare în legislaţia viitoare, pentru introducerea în programul Viza Waiver, mai ales având în vedere că este apreciată în Congresul şi Administraţia SUA ca un partener serios şi de încredere.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, miercuri, la Washington, cu reprezentanţi ai Congresului american cu atribuţii privind modificarea legislaţiei care să permită includerea României în programul Visa Waiver de liberalizare a regimului vizelor, în contextul în care între administraţia democrată şi majoritatea republicană din Cameră există o dispută legată de proiectul de lege privind drepturile emigranţilor în Statele Unite şi în care este şi un articol care permite României şi Poloniei să intre în programul Visa Waiver dacă rata refuzurilor de viză este sub 10%, iar rata vizelor depăşite este sub 3%.

El a precizat că la întâlnire au participat inclusiv republicani, care au majoritate în Cameră.

„Am avut o discuţie foarte prolifică cu câţiva reprezentanţi, inclusiv şeful comisiei juridice. Printre subiectele tradiţionale a fost Parteneriatul special cu SUA, în ceea ce priveşte cooperarea militară, relaţiile economice şi teme politice. Am transmis cât este de important pentru România să fie luată în considerare în legislaţia viitoare ca una dintre ţările care să fie incluse în programul Visa Waiver”, a declarat Ponta la finalul întrevederii.

La rândul său, congresmanul Michael Turner, copreşedintele Grupului pentru România din Congres, a arătat că SUA şi România au o colaborare foarte strânsă în ceea ce priveşte relaţiile economice şi parteneriatul din interiorul NATO, el apreciind şi eforturile pe care România le-a făcut în Afganistan, alături de soldaţii americani.

Referitor la programul vizelor, Michael Turner a apreciat faptul că premierul Ponta a prezentat argumente foarte bune pentru includerea României în programul Visa Waiver, dar a subliniat faptul că legislaţia privind emigraţia este blocată deocamdată în dezbateri, în Camera Reprezentanţilor.

Congresmanul american a mai afirmat că atât el, cât şi colegii din Grupul de prietenie cu România îşi doresc foarte mult ca România să beneficieze de pe urma modificărilor legislative în privinţa vizelor.

Înainte de întrevederea cu membrii Congresului, premierul Ponta a afirmat, marţi seara, că menţinerea României în afara programului Visa Waiver, care asigură liberalizarea regimului vizelor pentru intrarea pe teritoriul SUA, este o nedreptate având în vedere statutul de aliat vechi al ţării, cu un parteneriat strategic.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit de atacantul american Folarin Balogun în timpul unui meci de la Cupa......
Petrolul se ieftinește pe piețele internaționale, după ce OPEC+ a anunțat că va crește producția începând din luna august
Petrolul se ieftinește pe piețele internaționale, după ce OPEC+ a anunțat că va crește producția începând din luna ...
Cotaţiile ţiţeiului au scăzut luni, după ce OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) a convenit ...
FOTO Tren Metropolitan Brașov: Cine va realiza amenajările de lângă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav
FOTO Tren Metropolitan Brașov: Cine va realiza amenajările de lângă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav
Consiliul Județean Brașov va finanța elaborarea studiului de fezabilitate pentru amenajările necesare Trenului Metropolitan ...
Autonom a atras 30 de milioane de euro printr-o emisiune suprasubscrisă de obligațiuni la BVB
Autonom a atras 30 de milioane de euro printr-o emisiune suprasubscrisă de obligațiuni la BVB
Autonom Services S.A., cel mai mare furnizor independent de soluții de mobilitate din România, anunță încheierea cu ...