Consumul de energie electrică va scădea în 2013 cu 7%

Consumul brut de energie electrică în 2013 este estimat că va scădea cu 7%, prin extrapolare, până la finele anului, raportat la 2012, a declarat, joi, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Emil Calotă.
Economica.net - J, 24 oct. 2013, 11:17
Consumul de energie electrică va scădea în 2013 cu 7%

Potrivit acestuia, consumul brut de energie electrică şi consumul de energie în total au scăzut pe de o parte pe fondul recesiunii generale, iar pe de altă parte din cauza destructurării economice la nivelul marilor consumatori din România.

‘Ca o cifră, consumul brut de energie electrică în 2013 este estimat să fi scăzut cu 7%, prin extrapolare, până la finele anului faţă de anul precedent, ceea ce poate suna dramatic. În acest context, ANRE încearcă să găsească un echilibru între interesele principalilor actori din piaţă’, a precizat Calotă.

Reprezentantul ANRE a explicat că, pe de o parte, Guvernul doreşte să păstreze piaţa locurilor de muncă şi nivelul facturii la energie electrică la un nivel acceptabil şi, mai ales, ”plătibil”, iar pe de altă parte se situează marii consumatori industriali, pentru care ‘fiecare leu adăugat la factura finală de electricitate contează foarte mult’. De asemenea, producătorii convenţionali de energie ‘se simt frustraţi” pentru că energiile regenerabile sunt preluate cu prioritate în sistemul energetic naţional.

‘În ciuda faptului că percepţia publică nu este deocamdată favorabilă acestui tip de energie, lucrurile arată – şi recentele date pe care le-am luat de la congresul mondial de energie încheiat săptămâna trecută – arată clar că energiile regenerabile, în ciuda pierderii de competitivitate pe care piaţa europeană o înregistrează în ultimii ani, rămân un obiectiv serios pentru anii 2035 – 2050, ceea ce ne obligă ca ţară să avem o viziune proprie pentru anul 2035 sau chiar 2050 pentru sectorul energetic. Trebuie doar să definim corect 4-6-8 ţinte în domeniu pe termen 2035 şi, mai ales, 2050’, a adăugat Emil Calotă.

El a subliniat că, pentru România, energia rămâne în continuare cea mai importantă resursă competitivă şi cel mai mare avantaj comparativ regional şi global pe care îl are, cu condiţia să fie folosită la adevăratul potenţial.

În opinia ANRE, în următorii 3 – 5 ani ar trebui să aibă loc o mutare a interesului investiţional în energia regenerabilă.

‘Peste tot în lume, generarea de energie descentralizată, generarea de energie consumată local este cel mai bun motor de dezvoltare locală şi naţională şi, în acelaşi timp, este o formulă de a ajuta reţeaua naţională – GRID – şi implicit activitatea operatorului naţional de transport, prin eliberarea de presiuni mărunte. Energia regenerabilă are acest defect tehnologic: este impredictibilă. Dacă bate vântul, avem energie eoliană foarte multă, este soare, avem energie fotovoltaică. Noaptea nu avem energie fotovoltaică şi, pe de altă parte, fiecare cetăţean vrea să aibă asigurată securitate în alimentarea cu energie electrică. Metodologia aceasta este deja aprobată de ANRE. Săptămâna viitoare aprobăm şi un sistem de susţinere a acestor investiţii pe formula feed – in tariff’, a explicat vicepreşedintele ANRE.

Emil Calotă a precizat că această formulă este ‘ceva mai stabilă’, pentru că nu intră în jocul de piaţă al certificatelor verzi şi, atunci, un viitor producător de energie electrică fie în centrale sub 1 MW, fie în cogenerare în centrale până la 2 MW pe biomasă sau biogaz, va primi timp de 15 ani o susţinere financiară exact după modelul prin care producătorii de energie regenerabilă îl primesc prin certificate verzi, doar că va fi mult mai stabilă şi predictibilă, preţul de plecare fiind doar actualizat anual cu rata inflaţiei din anul precedent.

‘Vreau să vă spun că până acum semnalele sunt extrem de bune. Avem deja zeci de dosare de la 10 – 12 KW până la 0,9 MW (…) Este un lucru care se adresează şi mediului urban, pentru că şi în România va trebui la un moment dat aplicată Directiva Europeană 27 de eficienţă energetică, iar aceasta va obliga Guvernul, administraţia centrală şi pe cele locale de a-şi pune le punct clădirile din patrimoniul public, deci a dota şcoli spitale cu propriile instalaţii de generare energie electrică, parcări publice, alte locuri şi clădiri publice din mediul urban, iar în mediul rural în loc să ducem kilometri de reţea pentru a electrifica o zonă izolată pare mult mai atrăgător să ai o formulă de generare şi consum în buclă pe bază de energie regenerabilă’, a mai spus reprezentantul Autorităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Italia – Liderul dreptei, Matteo Slavini, acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orban prin îngheţarea fondurilor pentru Ungaria
Italia – Liderul dreptei, Matteo Slavini, acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orban prin îngheţarea fondurilor ...
Vicepreşedintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extrema dreaptă Liga, şi-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului......
Anunţ din Rusia – Propunerea Kremlinului de a găzdui uraniul îmbogăţit iranian rămâne în vigoare
Anunţ din Rusia – Propunerea Kremlinului de a găzdui uraniul îmbogăţit iranian rămâne în vigoare
Rusia continuă să fie dispusă să găzduiască pe teritoriul său uraniul îmbogăţit iranian în cadrul unui posibil ...
Decizie de ultima oră proces Pfizer-COVID. Ministrul Rogobete merge în SUA, la Washington. Banca Mondială, implicată
Decizie de ultima oră proces Pfizer-COVID. Ministrul Rogobete merge în SUA, la Washington. Banca Mondială, implicată
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, merge în SUA, la Washinton, pentru mai multe întâlniri vizând cazul despăgubirilor ...
Negocieri România-Pfizer în SUA. Întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi a principalelor companii americane din domeniul sănătăţii, inclusiv cu reprezentanţii Pfizer, anunţate de Guvernul Bolojan
Negocieri România-Pfizer în SUA. Întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi a principalelor companii americane ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, urmează să se întâlnească, în perioada 14-18 aprilie, la Washington DC, ...