Angela Merkel: Spionajul între prieteni este inacceptabil

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, al cărei telefon mobil probabil a fost monitorizat de Statele Unite, a declarat că "spionajul între prieteni nu se face", cu ocazia venirii la summitul Consiliului European, relatează AFP.
Economica.net - J, 24 oct. 2013, 16:41
Angela Merkel: Spionajul între prieteni este inacceptabil

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a transmis Angelei Merkel că serviciile de informaţii americane nu au interceptat telefonul cancelarului german, după ce Berlinul a cerut clarificări în legătură cu această posibilitate.

Biroul cancelarului german a comunicat miercuri că există informaţii că telefonul mobil al Angelei Merkel a fost interceptat de servicile secrete americane.

În acest context, cancelarul german l-a sunat miercuri pe preşedintele SUA, Barack Obama, pentru a cere clarificări. „Cancelarul i-a transmis preşedintelui Obama că, dacă informaţiile se vor confirma, această situaţie este total inacceptabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului german.

Zilele trecute, presa a dezvăluit activităţi intense ale Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA) de interceptare a telefoanelor cetăţenilor francezi, Parisul catalogând acţiunile drept „inacceptabile”. În august, presa a dezvăluit activităţi de spionaj ale serviciilor secrete americane care vizau oficiali UE şi din ţări europene, inclusiv germani.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...